Poate există un sâmbure de adevăr, poate nu, dar, în Ajunul Ignatului de altădată, umbla vorba că, ”în această noapte, vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei”. Ca măsură de protecție, țăranii presărau mei și sare împrejurul casei, hambarelor și curții.
Ignatul este, poate, una dintre cele mai mari sărbători de iarnă ale lunii decembrie. Păstrată, cu foarte multe detalii, până în zilele noastre, ziua Ignatului constituie încă o dovadă a rezistenței sărbătorilor păgâne în Calendarul țăranului român.
Din Sinaxar, aflăm că «Sf. Sfințit Mc. Ignatie a fost mai întâi ucenic al Sf. Apostol Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. Despre Sfântul Ignatie, Tradiția afirmă că a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos. Acesta L-a luat în braţe şi a zis: ”De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor” şi ”Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”. Potrivit tradiției, Sf. Ignatie a fost episcop de Antiohia. A suferit moarte martirică la Roma, unde leii l-au sfâșiat în anul 106 d.H. Din Sf. Ignatie a rămas doar inima şi oasele mari. Tradiția spune că împăratului Traian i-a părut rău pentru fapta comisă, drept urmare a hotărât să nu mai fie vânați și persecutați creștinii».
Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul era văzut de tradiția populară ca pruncul ce a fost dat de exemplu de Fiul de Dumnezeu, Iisus Hristos. Părinții acestui prunc, «stând aproape în popor și ascultând cuvintele cele dumnezeiești care ieșeau din gura Mântuitorului, și având cu dânșii pre acest fiu, Domnul s-a uitat la dânșii și, chemând la sine pre pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc și, cuprinzându-l, l-a luat pre mâini, zicând: ”De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerului; și cine va primi pe un copil ca acesta întru numele meu, pre mine mă primește”. Pentru aceasta s-a numit sfântul Ignatie purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu».
* Superstiții și pomana porcului
Prin satele de altădată, umbla vorba că Sfântul Ignat e vestitorul Nașterii. Se ținea pentru că Născătoarea de Dumnezeu a simțit prima oară sarcina.
Prin alte părți, se știa că Sfântul Ignat a fost frate cu Moș Crăciun. Pentru credința lui în viitorul împărat al lumii, păgânii i-au tăiat mâinile de la încheieturi. Plângându-se către Prea-Curata, când ea născuse pe Iisus în iesle, aceasta i-a spus să-și spele boantele în scalda copilului. Ascultând-o, i-au crescut mâinile la loc, spune legenda.
Potrivit altor tradiții, Sfântul Ignat a venit la ușa unui bătrân și i-a spus că, după el, vine și moșu-său Crăciun, cu barba albă, să taie tot omul câte un porc pentru copii. De aici și obiceiul ca, ”în această zi, alt nimic să nu facă oamenii decât să-și taie fiecare câte un porc de ziua Nașterii”.
”Ignatul își are rânduit să moară negreșit un om de ziua lui”, ziceau unele babe.
În unele credințe populare, se spunea că Ignat a vindecat porcii de boală grea. Sfântul Ignat este acel sfânt care se arată porcilor și le spune că au să moară. Unii credeau că el ia sufletele porcilor.
Sfântul Ignat era cunoscut și ca făcător de minuni. El mânea seara, din casă în casă, la câte un gospodar. La fiecare casă, lăsa ceva nou, de ținut minte.
Obiceiurile sângeroase se păstrează și astăzi, oferind o mulțime de ”explicații”! Prin multe părți, în această zi se taie porcii. ”Chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puțin o pasăre, ori înțeapă creasta de la o găină neagră”, spuneau unii, ascunși prin sate.
Se spunea că porcii sunt îngrășați cu grăunțe până-n această zi, iar noaptea ei vor visa dacă vor fi tăiați ori ba. Prin unele părți, se zicea că, în noaptea dinspre Ignat, porcii visează mărgele roșii la gât. Porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat nu se mai îngrașă, nu mai pune carne pe el și nu mai mănâncă, pentru că, în ziua de Ignat, și-a visat cuțitul.
Prin multe sate, se știa că Sfântul Ignat e zis și Crăciunul țiganilor, ei fiind cei care taie porcii, după cum a consemnat etnologul Th. Speranția.
* Superstiții femeiești de Ignat
Ziua era patronată și de un personaj feminin numit Inătoarea, asemănătoare Joimăriței. Aceasta pedepsea femeile care nu respectau anumite interdicții în privința reținerii de la orice muncă, mai ales de la tors.
Femeile care nu țineau această zi aveau credința că ”băieții concepuți atunci vor fi fameni, adică fără organe genitale”, după cum a cules etnologul Th. Speranția. Această zi o țineau femeile ca să facă prunci și ca să nu nască prunci palizi. Femeile nu lipeau, nu coseau, nu tăiau cu foarfecile în această zi, pentru ca porcii să nu râme prin bătături și să nu rupă rufele peste an.
Cine nu taie porcul în această zi riscă să rămână fără el, căci ”vine lupul și-l mănâncă din cocină”, spuneau unele soacre pofticioase.
”Să nu lucri la haine, că se junghie în cuțite oamenii cărora li se fac haine în această zi”, era o altă superstiție.
Cine lucrează în ziua de Ignat cade în boală și ignează, adică face ”niște convulsiuni, ca porcii când se taie”, scria etnologul Th. Speranția.
Se ține ziua ca să nu lepede vitele pripașii și femeile pruncii înainte de vreme.
Sfântul Ignat e rău pentru aprins, spuneau unii, conduși de credința că sfântul a fost pus pe jăratic de calomniatorii păgâni.
