Brambureala privind administrarea Pieței Centrale continuă la Piatra Neamț. În prezent, ea este administrată direct de Primăria Piatra Neamț, dar, în câteva zile, instituția va fi obligată să semneze contractul de administrare cu societatea în insolvență CMI Urban, câștigătorul licitației. Motivul este simplu: Curtea de Apel Bacău a respins contestația depusă de firma bucureșteană Ralco Team SRL și, în felul acesta, a fost validat definitiv rezultatul licitației.

Problemele abia de-acum încolo încep pentru cei din conducera Primăriei, care nu ar mai vrea să dea piața către Urban, dar trebuie să o facă, măcar pentru o zi, altfel nu este încheiată procedura de licitație și trebuie declarat câștigător chiar firma care a pierdut contestația!
Din punctul de vedere al Primăriei, scenariul bun ar fi următorul: Urban semnează contractul, renunță după o zi/ săptămână/ lună, cu motivația că nu poate plăti redevența de peste 68%, Primăria ar continua administrarea directă. Cu precizarea că ar trebui o altă hotărâre a Consiliului Local pentru asta. Consiliu care ar putea chiar să ceară repetarea licitației, la o adică.
Scenariul rău ar fi altul: Urban semnează și rămâne să administreze, fără să țină cont de dorința primarului. Argumente sunt gârlă – societatea este în insolvență forțată chiar de Primărie, administratorul judiciar trebuie să facă bani și ăștia nu se fac doar din plantat panseluțe și cosit iarbă, planul de reorganizare al societății, aprobat și de consilierii locali, include administrarea Pieței Centrale, bașca interese mai mult sau mai puțin obscure care pot presa pe administratorul judiciar să nu renunțe! Administratorul special Ștefan Vulpe ne-a declarat că el se pregătește de administrare și că așteaptă semnarea contractului.
Indiferent de scenariu, dar cu un accent în plus pe cel rău, de ce oare s-o fi grăbit Primăria să achiziționeze, iar Consiliul Local să aprobe in corpore, achiziționarea celebrului inel de la Urban, cu o sumă consistentă, de peste 1,1 milioane lei?! De ce nu s-a așteptat hotărârea instanței de la Bacău, că se știa că va veni repede? Ce se întâmplă dacă CMI Urban va prelua administrarea pieței? Va plăti ea, pe lângă redevență, chirie pe sistemele de alimentare cu apă și canalizare? Sau Primăria i le va da din nou, gratis, ca să le mai poată cumpăra cine știe când? Același Ștefan Vulpe confirmă ipoteza noastră, făcând trimitere la caietul de sarcini al licitației, în care Primăria, în calitate de autoritate contractantă, spunea că pune la dispoziția câștigătorului rețelele de canalizare, prețul fiind inclus în redevența anunțată!
Și abia acum apare problema: cum putea face primăria asta, dacă nu era proprietară pe rețele și le-a cumpărat abia la sfârșitul anului trecut?
Valentin Bălănescu
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





