Locuitorii municipiului Piatra Neamț plătesc cu 20% mai mult la taxe și impozite anul acesta ”pentru că așa a vrut primarul Dragoș Chitic”. Afirmația a fost făcută, într-un cadru respectuos, de consilierul social-democrat Victor Marghidan, cu prilejul unei conferințe de presă a PSD Piatra Neamț.
Acesta a declarat că hotărârea prin care Consiliul Local a majorat dările locale a fost inițiată de primarul PNL Dragoș Chitic și a fost adoptată doar cu votul liberalilor și-a partenerilor lor, fiindcă aleșii PSD din consiliu s-au împotrivit.
În opinia PSD, a explicat Victor Marghidan, demersul primarului Dragoș Chitic de a avea mai mulți bani la bugetul local poate fi unul firesc, dar asta se putea obține și prin alte medote decât ”împovărarea populației”. Iar explicația oferită de primarul Chitic, cum că ar fi fost forțat de modificarea Codului Fiscal să mărească dările, nu stă în picioare. Zice tot dl. Marghidan, care l-a dat exemplu pe primarul de Târgu Neamț, Daniel Harpa, despre care a zis că ”A reușit să mențină la același nivel taxele și impozitele locale, deși și Primăria Târgu Neamț se supune acelorași modificări ale Codului Fiscal”.
Declarația integrală a consilierului Victor Marghidan:
În completare, Luminița Vîrlan, președintele PSD Piatra Neamț și, totodată, viceprimarul municipiului, a precizat că banii adunați din majorarea dărilor locale însumează vreo 5 milioane de lei, ”insuficient pentru a acoperi deficitul bugetului”. Luminița Vîrlan a punctat că, deși pentru primărie banii sunt și puțini și insuficienți, pentru pietreni înseamnă foarte mult. Și puteau fi găsite alte surse sau măcar puteau fi făcute reduceri pe ici, pe colo, în cheltuielile primăriei. Aici, Luminița Vîrlan a punctat dublu – politic și administrativ -, prezentând doar câteva cifre: în ianuarie 2016, Primăria avea 156 angajați, în ianuarie 2017 – 166, iar în ianuarie 2018 sunt deja 193. Strict angajați ai primăriei, fără cei de pe la Direcția Taxe și Impozite, Direcția de Asistență Socială, Poliția Locală sau alte instituții subordonate ori coordonate de primărie. (D.O.)
Un comentariu
dl.V.M.poate nu stie ca guvernul PSD a redus impozitele de la 16 la 10%,lucru ce a creat un deficit
substantial la bugetele locale:comparatia cu tg.neamt e cel putin nepotrivita,pt.ca acolo se aloca bani destui ,ai contribuabililor,pt ca PSD sa -si conserve electoratul captiv,sarac.
cat despre angajatii din primarii mergeti la tg neamt sa vedeti cate angajari s-au facut in ultimii 6 ani si cum stau ca sardelele prin birouri.