Pe finalul anului trecut, Filiala Neamț a Crucii Roșii, prin Florin Pîclea și unul din voluntari, a susținut un curs de prim ajutor în fața elevilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț. La finalul activității, profesoara Dorina Drexler și elevii implicați în proiectul Euroscola s-au oferit să inițieze o campanie de donare a unor materiale către secțiile Pediatrie și Maternitate de la Spitalul de Urgență Neamț. ”Activitatea derulată la inițiativa și împreună cu doamna profesor Dorina Drexler s-a concretizat într-o donație, care a cuprins materiale necesare în secțiile Pediatrie și nou-născuți, respectiv șervețele umede, scutece și altele”, spune Florin Pîclea.
După acea acțiune, alte donații destinate copiilor mici și foarte mici au ajuns la Spitalul Județean Neamț. 264 de cearceafuri și 6 pătuțuri, donate de firma Procter&Gamble, au ajuns la Maternitate și Neonatologie. De transportul și descărcarea acestora s-a ocupat Crucea Roșie Filiala Neamț, marți, 9 ianuarie. Florin Pîclea explică: ”Inițiativa acestei donații aparține firmei P&G, noi suntem parteneri în acest proiect pe partea logistică și ne-am ocupat de recepția bunurilor, care ne-au fost trimise de la depozitele noastre din București, precum și de distribuirea lor”.
Valoarea celor 6 pătuțuri se ridică la 12.000 de lei, iar cele 264 de lenjerii înseamnă cam 1.800 de lei.
Aceste donații au ajuns la SJU Piatra Neamț ca demers al proiectului comun derulat la nivel național de Crucea Roșie Română, Procter&Gamble și Profi, prin care 41 de maternități de stat din România au fost echipate cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață, campanie intitulată ”Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”. (C.I.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro














