Douăzeci și trei de elevi și trei cadre didactice de la Liceul ”Saint-Exupéry” din Saint-Raphaël, Franța, au fost oaspeții Colegiului Național ”Petru Rareș”, în perioada 18-23 ianuarie 2018. Vizita tinerilor liceeni francezi face parte din proiectul de înfrățire dintre cele două școli și continuă programul Erasmus+, încheiat în anul 2014.
Primirea oaspeților a avut loc în cadrul unei ceremonii la care prof. Grigoruță Oniciuc, directorul general, și prof. Claudia Jora, director adjunct, le-au urat bun venit și ședere plăcută la Piatra Neamț. A urmat un mini-spectacol, cu muzică și dans sportiv, pregătit de membrii catedrei de limba franceză și oferit de rareșiști în sala de festivități a Colegiului.
Inițiativa acestui proiect aparține profesorilor catedrei de limbă franceză a CNPR și se desfășoară în fiecare an, începând din 2016. Colaborarea liceenilor include activități ce se derulează pe diverse teme cu specific istoric, artistic și sportiv, menite a evidenția și dezvolta rădăcinile comune ale partenerilor, de a încuraja comunicarea în limba franceză.
În anul școlar 2017-2018, schimbul cultural de la Piatra Neamț s-a concentrat pe un program de acțiuni în domeniul muzical și sportiv. Cei 23 de elevi francezi împreună cu 23 de elevi pietreni, din clasa a X-a, au participat, în această săptămână petrecută la Piatra Neamț, la crearea unui spectacol de muzică și dans, care a și fost prezentat public. Luni, 22 ianuarie, partenerii proiectului au participat la atelierele de muzică, în colaborare cu Liceul de Artă ”Victor Brauner”, unde tinerii au avut ocazia să cânte la violoncel, chitară, pian. Pe partea sportivă, tinerii au luat parte inclusiv la o demonstrație de arte marțiale, în care au fost implicați și sportivii de la Clubul Sportiv Ashihara Karate, la un meci de baschet între echipele tinerilor care au reprezentat Franța și România, la sporturi de iarnă și plimbări în zonele turistice ale municipiului Piatra Neamț.
23 ianuarie a fost dedicată, în prima parte, sărbătorii naționale. În holul colegiului, oaspeții și rareșiștii s-au prins în Hora Unirii, marcând astfel împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire. Ziua a continuat cu prezentarea robotului construit de elevii clubului de robotică al CNPR, urmată de plimbarea cu telegondola și admirarea Perlei moldave de la înălțime, mai ales că era proaspăt ninsă. În aceeași după-amiază, sala de festivități a Colegiului Național ”Petru Rareș” a găzduit spectacolul franco-român la care au participat elevi, părinți și profesori, deopotrivă. A urcat pe scenă și trupa ”Chouette”, a Colegiului Național de Informatică din Piatra Neamț. Elevii din proiect au colaborat pentru a prezenta momente de muzică, poezie și dans, menite să pună temelie unor frumoase prietenii. Miercuri, în ultima zi a proiectului, oaspeții s-au oprit în București, unde au vizitat Centrul vechi, câteva muzee, completându-și seria de impresii și amintirile.
A doua parte a proiectului din acest an se va desfășura în orașul Saint-Raphaël, situat pe Coasta de Azur, în perioada 13-20 mai 2018, unde vor merge în vizită grupul de elevi și profesori ai Colegiului Național ”Petru Rareș”. (C.I.)
GALERIE FOTO: