Sf. Eftimie cel Mare s-a născut din părinţi slăviţi şi bogaţi, pe la anul 377 d.H., în cetatea armeană a Melitenei. A fost singur la părinți. A fost un copil născut din rugăciunile maicii sale, Dionisia, căreia i se vestise despre naşterea fiului ei prin vedenii cereşti. Eftimie a dus o viaţă ascetică încă din copilărie. La 29 de ani, sfântul s-a retras în pustia Faran.
Printre cei care au stat în preajma Sf. Eftimie cel Mare au fost și sfinţi mari, precum Sava cel Sfinţit, Chiriac Sihastrul, Teotict şi alţii. Prin darul lui Dumnezeu, Sf. Eftimie era făcător de minuni. Alunga demonii, vindeca pe cei greu bolnavi, scotea apă din pustiu, înmulțea pâinile şi proorocea.
Sf. Chiril al Alexandriei l-a numit ”luptător şi învăţător al dreptei credinţe”.
Sufletul Sf. Eftimie cel Mare s-a dus la Dumnezeu după mai bine de 100 de ani viețuiți în acel trup, el fiind binecuvântat și cu Darul longevității.
Cum te protejează Sfântul Eftimie cel Mare, ajutorul Sfântului Atanasie
Cuviosul Eftimie cel Mare – ”cetățeanul cel ceresc”, așa cum este descris în ”Viețile sfinților”, publicată în 1956, a fost fiul credincioșilor Pavel și Dionisia. El s-a născut în Meletina, Armenia, ca rod al rugăciunilor părinților săi, care nu puteau aveau copii. Evtimie, cel ce se traduce ”voie bună”, avea multe Daruri ale Sfântului Duh, datorită meritelor sale în slujirea Mântuitorului Iisus Hristos.
Poporul își amintea că ”atunci când se întâlnea cu hiare mâncătoare de sânge și veninoase, Sfântul Eftimie cel Mare nu era atins de acestea, care se îmblânzeau în prezența sfântului”.
Sub influența zilei Sfântului Tănase (vezi aici), de ziua Sfântului Eftimie, pe 20 ianuarie, se respectau aproximativ aceleași interdicții, în credința că oamenii vor fi protejați de ciumă.
”Sfântul Iftenie cel Mare este un sfânt lăsat de Dumnezeu pentru a face bine la oameni”, spuneau bătrânii satelor de altădată. ”A făcut minuni mari pe pământ, a ajutat pe oameni în timpul unei foamete și din astă cauză oamenii îl serbează”.
Eftimie ”e rea de boale, de izbituri, de friguri”, iar anumite superstiții îi speriau pe oameni că, dacă nu vor respecta această zi, se vor îneca, ei și vitele lor. Prin alte zone, Sfântul Eftimie era ținut ”pentru a fi ferit de fripturi, opăriri”, dar și pentru sănătatea bărbaților.