Tradițiile spațiului carpato-danubiano-pontic se diferențiază de toate celelalte zone planetare și prin faptul că, doar aici, lupul este asociat sau unit în semnificații cu balaurul, dând naștere unei ființe unice, extraordinare.
Mircea Eliade, citându-l pe istoricul grec Strabon, subliniază că venerația dacilor față de acest animal se reflectă și în realitatea numelui lor, al străbunilor noștri, daoi, care provenea din daos. Acest cuvânt în limba frigiană, de sorginte tracică însemna «lup». «Prin urmare, dacii se numeau ei înșiși, în vechime, lupi sau cei ce sunt ca lupii» – citat din volumul ”De la Zamolxis la Gengis- Han”, scris de Mircea Eliade.
Vechile legendele menționează că, la miezul iernii, în ziua Sânpetrului de Iarnă, numită în vechime şi ”Nedeea Lupilor”, lupii își primeau partea de hrană pentru tot anul.
Dacii tineri, pe parcursul pregătirii și inițierii lor ca războinici, considerau că trebuie să își însușească inteligența, curajul, abilitatea, ardoarea lupului în luptă, îmbrăcându-se în mod ritualic în blana unui lup.
Absorbirea ritualurilor creștine de către populația de pe plaiurile dacice a dus la rescrierea și/ sau apariția unor noi tradiții. Astfel, pe 16 ianuarie, este menționată în Calendarul creștin-ortodox căderea lanțului cu care a fost legat în temniță Sfântul Apostol Petru.
Tradiția ne amintește de miracolul realizat de un Înger din Lumina Necreată. După unele surse, ar fi fost Sfântul Arhanghel Gabriel, care a dăruit o Evanghelie Sfântului Apostol Petru, întemnițat și legat cu lanțuri la porunca lui Irod. Când a primit Evanghelia, Sfântului Apostol Petru i s-au desfăcut lanțurile de la mâini și de la picioare.
Vechile credințe și noile credințe s-au contopit, rezultând un melanj fantastic, care a îmbogățit sufletul poporului român.
* Credințe vechi de ziua Sfântului Petre de Iarnă
Într-o veche legendă de pe teritoriul României, se povestește că, în miez de noapte, Sânpetru se arată înaintea lupilor, călare pe un cal alb, le aduce ofrande şi le dă dezlegare să prade animale şi oameni. Prin satele de altădată se spunea că lupul e câinele Sfântului Petru.
Când se strâng mai mulți lupi la un loc, de urlă, se zice că se roagă lui Sfântul Petru să le rânduiască pradă.
16 ianuarie era considerată și prima zi a Circovilor de Iarnă. Numele sărbătorii populare provine dintr-o expresie slavonă – ”ţercovnâie sviata”, ce îi desemnează pe sfinţii Bisericii creștin-ortodoxe.
Înainte vreme, țăranii lăsau, o noapte întreagă, câteva pietre albe pe pragul casei, iar a doua zi le așezau pe pragul bisericii, să calce preotul peste ele. Apoi, le aduceau acasă şi, în ziua Sânpetrului de Iarnă, le puneau în grajd, să le apere vitele de lupi peste an.
În prima zi a Circovilor de iarnă, era interzisă aruncarea cenuşii din vatră. Se credea că, de vor găsi cărbuni nestinși, lupii vor deveni mai fecunzi.
* Ce făceau țăranii ca să-i protejeze Circovii
De Sânpetru, femeile nu aveau voie să-şi descurce părul. Se credea că, astfel, pădurea, la rândul ei, va încurca lupilor cărările. Ele nu aruncau gunoiul din casă, nu împrumutau nimic, nu aveau voie să coasă, nu aveau voie să toarcă sau să împletească, existând credința că, altfel, o să le mănânce lupii oile.
Sărbătoarea se ținea și de femeile cu copii, pentru a-i feri de boli, mai ales de răceală pe timpul iernii.
Unele femei, mai fără chef de treabă, serbau o săptămână. Spuneau la toate cumetrele că le este frică ”să nu se încurce în lanțul lui Sânpetru”, că atunci ”nu se mai mântuiesc”.
În prima zi a Circovilor, oamenii erau obligați să bea și să mănânce, o tradiție respectată cu sfințenie și astăzi. Și nu erau uitați cei care nu aveau nici după ce bea apă.
În această zi, bunicii noștri obișnuiau să împartă covrigi de pomană.
Se spunea că cine nu mănâncă plăcinte în această zi se va rătăci când va pleca în călătorie.
Sfântul Petru de Iarnă se ținea și pentru sănătate. Credințele de demult afirmau că Sfântul Petru are un lanț ”cu care leagă ciuma și alte dihănii”.
”Sfântul Petru e rău de bube, de friguri și arsuri”, spuneau unele babe descântătoare. ”Cine lucrează în această zi capătă amețeli”, ziceau altele.
Se ținea ca să nu-i doară pe oameni picioarele când urcă la deal. De asemenea, ferește de moarte pe cei din casă. Sătenii de altădată spuneau că cine ține această zi va fi ferit de prigoniri și de închisori, va avea noroc la vite și la albine.
* Cum protejau Atanasiile
A doua zi a Circovilor, 17 ianuarie, era numită, popular, Atanasiile, denumire ce provine de la numele sfinților Antonie şi Teodosie. 17 ianuarie este consemnată în calendarul creștin-ortodox ca fiind sărbătoarea Sfinților Antonie cel Mare, a împăratului Teodosie și a părintelui nostru Antonie cel Nou.
Sfântul Antonie cel Mare şi-a trăit viaţa în retragere, post şi rugăciune, supunându-se de multe ori cu bună ştiinţă, dar şi cu multă tărie, ispitelor diavolului. Acesta îi trimitea mulţimi de lighioi şi de plăsmuiri monstruoase, spre a-l înspăimânta şi a-i zdruncina credinţa, însă sfântul, prin rugăciune şi invocarea numelui lui Iisus Hristos, reuşea mereu să le alunge şi să le facă să piară. Minunile sfântului se leagă şi de stăpânirea animalelor sălbatice şi ţinerea lor departe de oameni, precum şi de alungarea acelor boli ascunse ce slăbesc trupul şi mintea.
În tradiţia populară, figura lui Antonie cel Mare este rezultatul diverselor suprapuneri, asimilări şi interpretări orale. Numeroase obiceiuri locale menționează că Sfântul Anton era ţinut mai ales de mame, pentru ca fiii lor să fie feriţi de boli, de la ”soare sec” (insolaţie), la ”gâlci” (amigdalită), ciumă, ameţeli şi ”baiul cel rău” (epilepsie până la a ţine departe visele rele, coşmarurile şi fiarele pădurii.
”Cine nu ţine Sfântul Anton înnebuneşte” sau ”îl doare mijlocul vara, la seceră”, spuneau țăranii de altădată.
În ziua Sfântului Anton cel Mare erau interzise torsul, țesutul, cusutul, dar nu erau interzise toate muncile. Nu se umbla cu unelte de metal care taie şi împung, întocmai cum dinţii lupilor sau junghiurile sau durerile acute străpung trupul oamenilor.
În fiecare zi de marți, cu deosebire la bisericile al cărui patron este Sfântul Antonie cel Mare, suferinzii și rudele acestora se rugau sfântului pentru a primi însănătoșire grabnică.
* Fulgerătoarele
Despre Circovii de Iarnă, credințele populare menționează că sunt trei zile, numite Fulgerătoarele. Țăranii de altădată ţineau ziua acestor stihii ale naturii de frica grindinii din mijlocul verii şi a viscolelor iernii.
Babele de altădată spuneau că, în aceste zile, au îngheţat fulgerele, dar că acestea vor lovi oamenii şi câmpurile pe timp de vară, dacă nu le este respectată sărbătoarea.
Astfel, 17 ianuarie se ţinea pentru a-i feri pe oameni de orice primejdie, mai ales pentru a nu-i mânca lupii şi spre a fi păziţi de duhurile rele. Fulgerătoarele pedepsesc oamenii cu fulgere, tunete și viscole, dacă nesocotesc zilele de celebrare, în special ziua Sfântului Petru de Iarnă.
Fulgerătoarele erau zile de boli grele şi ameţeli mari de cap şi de dat rău al copiilor dacă nu erau ținute de întreaga familie.
