Colonelul Ioan Nițică rămâne pus la dispoziția inspectorului general al IGSU, chiar dacă a fost achitat, în primă instanță de Tribunalul Militar Iași, pentru infracțiunea de „omisiunea sesizării”. Conform precizărilor făcute de biroul de presă al IGSU, ofițerul va fi repus în drepturile pe care le avea, inclusiv în funcția deținută anterior, numai după soluționarea definitivă a cauzei.
Colonelul Nițică a fost achitat, prin hotărârea pronunțată pe 25 ianuarie 2018, „conform dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b teza finală Cod Procedură Penală”, care stabilește că nu se exercită acțiunea penală în cazul în care „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. Parchetul Militar a atacat decizia instanței, prompt, a doua zi. Pe 1 februarie, colonelul Nițică a atacat și el hotărârea, probabil în ideea că i-ar fi fost favorabil alin. a al aceluiași art. 16, care spune clar „fapta nu există”. Procesul va ajunge la Curtea Militară de Apel București, care va pronunța hotărârea definitivă peste câteva luni, timp în care colonelul Nițică va rămâne la dispoziția șefului IGSU.
Contrar opiniilor conform cărora fiind o chestiune legată de serviciu, colonelul Nițică ar fi scăpat de proces dacă s-ar fi pensionat, IGSU a precizat: „în situația în care ofițerul ar fi trecut în rezervă, dosarul ar fi fost judecat în continuare”. (C.M.)
Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00
- Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente




