Convocați în ședință ordinară pentru data de 16 februarie, consilierii locali din Roman au avut de dezbătut 12 proiecte de hotărâre plus unul suplimentar, introdus pe ordinea de zi cu 24 de ore înaintea ședinței.
Iată filmul primei părți a ședinței.
Cvorumul este ideal, 21 din 21 de consilieri prezenți.
Președinte de ședință, Curpăn Radu, consilier PSD.
Ședința debutează cu aprobarea ordinii de zi, ceea ce înseamnă că (teoretic) toți consilierii au citit ordinea de zi, dar și documentațiile primite și sunt de acord să discute respectivele proiecte de hotărâre.
Consilierii au toți tabletele deschise conștiincios în față și se presupune că urmăresc proiectul care se află în dezbatere.
Iată acum numai primele 4 proiecte de hotărâre din ordinea de zi a ședinței în forma în care au primit-o consilierii și ziariștii prin mail:
– Dispoziţia Primarului Municipiului Roman
- Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acordare a tichetelor sociale, în vederea achiziţionării de alimente de bază şi medicamente
- Hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat cu Fundaţia Terra Mileniul III
- Hotărâre privind mandatarea reprezentării Municipiului Roman
- Hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2018 al S.C. Municipal Locato Serv S.A. Roman…
Președintele de ședință, domnul consilier Radu Curpăn de la PSD dă citire primului proiect de pe ordinea de zi, după cum urmează: „Proiect de Hotărâre privind aprobarea planului de acțiuni pentru repartizarea orelor de muncă către beneficiarii de ajutor social. Avizul Comisiei pentru administrație publică.” Se observă imediat că nu este proiectul anunțat, dar..
Răspunde domnul consilier Bogdan-Costinel Andrieş, președintele comisiei: „Aviz favorabil.”
Domnul Curpăn: „Avizul Comisiei Juridice.”
Răspunde domnul Constantin Ghica, președinte: „Aviz favorabil.”
Domnul Curpăn: „Discuții… (Nu sunt, ca de obicei) Supunem la vot. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abțineri? Unanimitate.”
Domnul președinte de ședință Curpăn trece apoi la proiectele următoare, care decurg la fel până când, după proiectul cu numărul 4, primarul Micu intervine brusc: „Vedeți că primul proiect se numea altfel; planul de acțiuni a fost într-o ședință trecută. Acum e cu tichetele sociale. Ați citit greșit proiectul.”
După câteva clipe de blocare, toată lumea e de acord: „Da, dom’le, acum e altul…”
Iar primarul adăugă, către aparatul de lucru al Consiliului local: „Vedeți să se îndrepte, da?”
Acesta a fost ”filmul” primelor minute din ședința ordinară a Consiliului local Roman din data de 16 februarie 2018. Ce concluzii se pot trage din acest film?
Că domnii (și doamnele) consilieri locali romașcani habar n-au ce votează.
Că nimeni dintre consilieri, nici măcar președintele de ședință, nu se pregătește pentru ședință, adică nimeni nu citește (măcar de curiozitate, dacă nu din obligația funcției) proiectele de hotărâre și celelalte documente care le însoțesc pe acestea.
Că singurul atent în ședința din 16 februarie a fost primarul Micu.
Dar și că primarul Micu a procedat greșit dând indicația ”să se îndrepte”. Nu se poate îndrepta, scriind altceva în procesul-verbal al ședinței, fiindcă există mai multe înregistrări audio și video ale jurnaliștilor prezenți, cum există și înregistrarea din sistemul audio al sălii de ședințe, pe care au rămas toate dialogurile de mai sus. Și nu se poate îndrepta nimic, fiindcă domnii consilieri au votat alt proiect de hotărâre (pe care, întâmplător, îl mai votaseră o dată, pe 31 ianuarie…), iar proiectul privind aprobarea Regulamentului de acordare a tichetelor sociale NU A FOST SUPUS LA VOT ȘI DECI NU A FOST VOTAT!
Am scris, în mai multe rânduri, despre indiferența și inactivitatea consilierilor locali romașcani; am scris, de asemenea, despre hotărâri aprobate într-o ședință și abrogate în ședința următoare; am scris și despre nenumăratele ”erori materiale” din documentațiile proiectelor de hotărâre și despre modul de lucru ”coppy – paste” al aparatului de lucru al Consiliului local Roman, mod care generează dese erori grosiere în documentații; am scris și despre avize ale comisiilor consiliului date cu măsuri diferite și despre raportări la avize depășite în timp, ca și la dezinformări flagrante… Toate acestea fiind posibile datorită inerției, indiferenței, apatiei și indolenței consilierilor romașcani.
Evident că nu ne așteptăm ca Prefectura să se autosesizeze în urma acestui articol. În mod normal ar trebui să refuze avizul de legalitate pentru prima hotărâre din ședința din data de 16 februarie a Consiliului local Roman. Dar petru asta ar trebui chiar să funcționeze instituția. Ca să nu mai vorbim despre datoria secretarul municipiului Roman, de a opri intrarea pe circuit a hotărârii care nu s-a votat. (D.A.)
2 comentarii
Bataie de joc asa este in Romania bike can li say marit salariile
Vai ! Cum ai putut sa spui ca doamnele si domnii consilieri habar n-au ce voteaza ? “Aruncati o pata neagra asupra Consiliului Local” , asa mi-a spus primarul, in direct, intr-un drept la replica, dup[ am afirmat ca alesii locali romascani voteaza exclusiv cum le dicteaza seful pe linie de partid.