Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis COD PORTOCALIU de temperaturi extrem de scăzute pentru judeţele Regiunii Nord-Est. De altfel, avertizarea vizează în totalitate Moldova şi Muntenia, plus judeţele transilvane Harghita, Covasna şi Braşov, în timp ce pentru restul Transilvaniei s-a emis COD GALBEN. Intervalul de valabilitate este de luni, 26 februarie, ora 3:00 până joi, 1 martie, ora 10:00. „În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig”, potrivit ANM.
Tot ANM a emis şi o avertizare COD GALBEN, care are rolul de a atrage atenţia asupra valului de frig care va lovi România. Aceasta este valabilă în intervalul 25 februarie, ora 3:00 – 1 martie, ora 10:00. „Valul de frig va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de rece”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău





