Cunoscuta muziciană originară din Piatra Neamţ, Sara Stroici a primit o diplomă de excelenţă din partea Consiliului Local Piatra Neamţ. Aceasta a încântat audienţa cu „Balada” şi „Ciocârlia” lui George Enescu, acompaniată fiind la pian de tatăl său, Adrian Stroici, profesor la Liceul de Artă Victor Brauner din Piatra Neamţ.
Vizibil emoţionată, violonista Sara Stroici a mărturisit că periodic simte nevoia să vină la Piatra Neamţ, pentru că „pentru mine asta înseamnă să fiu acasa. Am ales „Balada” lui George Enescu pentru că îmi dă sentimentul că sunt acasă. Mai mult, mi-aş dori ca proiectele pe care le derulez acum la Iaşi şi la Bucureşti, acelea de a transforma copiii afoni în copii care au simţul muzicii, să le derulez şi la Piatra Neamţ, oraşul meu natal. Voi cânta mai întâi „Balada”, iar cea de a doua piesă sunt sigură că o recunoaşte toată lumea, vă las să ghiciţi”, a spus Sara Stroici. (E.C.)
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Descoperire macabră la Alexandru cel Bun- RO-ALERT – posibilă incursiune de drone
- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă





