Mesagerul de Neamț urează tuturor celor care poartă numele de Florin, Florina, Florica, Florentina, Floricica și fiecărui sărbătorit cu nume de floare ca Lumina, Frumusețea, Bucuria și Harurile Cerului să coboare asupra lor!
La mulți ani!
Sâmbăta lui Lazăr, cel care ”a murit de dor de plăcinte”, după cum spuneau oamenii satelor de altădată, este sărbătoarea din ajunul Floriilor, cunoscută și drept Moșii de Florii. Prin sate, dar și la orașe, Moșii de Florii erau ținuți în amintirea a trei Lazăr: Lazăr cel sărac, menționat de Sfântul Apostol Luca (14,19-31), Lazăr din Vitania, înviat de Iisus, și Lazăr (Lăzărel), mort de dor de plăcinte.
Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Mântuitorului Iisus , cunoscută în popor sub denumirea de Florii, este sărbătoarea care se petrece cu o săptămână înainte de Patimile Sale. Din această zi, începe Săptămâna Patimilor, iar în bisericile creștin-ortodoxe se oficiază, seară de seară, Slujba Deniilor.
* Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Floriilor
De Lăzărel, oamenii spuneau că florile, plantele de orice fel încep să-și dezvăluie puterile magice. Țineau această zi și pentru că le era frică să nu să se rătăcească atunci când pleacă la drumuri lungi. Se credea că aceia care nu respectă Moșii de Florii ”se vor rătăci și pe loc drept”.
Prin unele zone, se spunea că Lazăr a fost frate cu cucul. Cucul s-a rătăcit de Lazăr și se strigau unul pe altul de dorul plăcintelor. Atunci, gospodinele ”coceau plăcinte și le dădeau de pomană, ca să nu se mai rătăcească cucul de Lazăr”, scria etnologul Theodor Speranția. Cei mai bătrâni întăreau credința, spunând că de la Sâmbăta lui Lazăr începe să cânte cucul.
În Sâmbăta lui Lăzărel, fetele răsădeau flori, crezând că le va merge bine, pentru că-i Sâmbăta Floriilor.
Tot în Ajunul Floriilor nu se planta niciun fel de pom fructifer, nu se puneau semănături, zarzavaturi, credința fiind că vor face numai flori, nu și fructe.
Sâmbăta lui Lazăr ”se serba și în ciuda jidanilor. Cine nu serba această zi se umple de pistrui ca jidanii”, râdeau copiii și fetele.
Fetele mai cunoscătoare aveau un ritual: în noaptea Floriilor, puneau busuioc de la Bobotează pe mărăcine și, a doua zi dimineață, dacă îl găseau acoperit cu rouă, știau dacă vor avea sau nu noroc.
* Duminica Floriilor – obiceiuri
Este ultima duminică din Postul Mare și se mai numește Staulele Florilor în Banat, Duminica Florilor și Staurile Florii în Năsăud, Duminica Floriilor în Bucovina. În Suceava, mai poartă numele de Duminica Vlăstărilor, în amintirea ramurilor înflorite cu care a fost întâmpinat Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim. În general, însă, denumirea folosită de majoritatea românilor este Duminica Floriilor. Se credea că Dumnezeu le va împlini dorințele tuturor celor care se vor spovedi în Duminica Floriilor.
În Duminica de Florii sunt duse la biserică ramuri de salcie înverzite. Preotul le sfințește și le oferă înapoi credincioșilor, ca fiecare să ducă acasă ramuri sfințite. Ajunși cu ele acasă, oamenii îi atingeau cu aceste ramuri pe copii, ca să crească și să înflorească la fel ca salcia, după care le puneau, sub formă de coronițe sau de mănunchiuri, la icoane. Astfel, ele se păstrează peste an, fiind bune împotriva unor boli și ca să ferească gospodăria de grindină și de furtună. Pentru asta, se punea pe foc puțină salcie sfințită. Se credea că fumul împrăștie tunetele și fulgerele.
Tot ramuri verzi de salcie se puneau și pe morminte.De asemenea, stupii de albine se încingeau cu salcie adusă de la biserică, ca să dea rod bogat în miere și ceară, iar ramurile erau lăsate în jurul stupilor până în anul ce vine.
În case, masa trebuia să stea întinsă toată ziua și era datina să se mănânce pește, ca să fie feriți oamenii de dureri de șale.
Prin unele zone din țară, se mai crede că, din această zi, toate plantele înmuguresc și înfloresc, deci și cele care servesc la încondeierea ouălor de Paște.
În timpuri uitate de tineretul actual, dar nu mai departe de tinerețea bunicilor noștri, existau multe obiceiuri și credințe practicate în ajunul acestei mari sărbători. ”Pe la miezul nopții spre duminică, fetele puneau în apă busuioc și fire din canafurile praporilor, pe care le furau la vreo înmormântare a unei fete mari și apoi le fierbeau. Cu această apă se spălau apoi pe cap, în dimineața zilei de duminică, pentru ca părul lor să fie frumos și strălucitor ca firele din canaf, după care tournau apa la rădăcina unui păr”.
Fetele credeau că nu e bine să se spele pe cap în săptămâna premergătoare Floriilor, ca să nu încărunțească, dar se spălau în Duminica Floriilor, cu apă descântată, să le crească părul frumos. Prin alte zone, nimeni nu se spăla pe cap în această zi și nici nu se rădea, de teamă să nu-i albească părul precum pomii dați în floare.
* Superstițiile casei de Florii
Din bătrâni, se spunea că intrarea în noua casă se face totdeauna pe Lună Nouă. În prima seară, trebuia să doarmă în ea un bătrân curat, pentru a imprima în construcție energii curate, care conțin sentimente frumoase puternice.
Casa, pentru a fi ferită de duhuri rele, trebuia protejată. Locatarii nu trebuiau să omoare șarpele casei, să nu strice cuiburile de berze de pe casă sau cele ale rândunelelor de la streșini, să-i ferească interiorul de intruziunea viețuitoarelor spurcate sau a gângăniilor, precum șobolani, păianjeni, greieri, broaște etc., să o împodobească primăvara, la Florii, de Sfântul Gheorghe, în Duminica Mare cu ramuri verzi, să o afume cu ramuri de salcie păstrate din ziua de Florii, să ungă clanța și tocurile ușilor și ferestrelor cu usturoi contra strigoilor, să nu dea nimic din casă în timpul nopții, să nu se culce sub hornul vetrei, să nu lase deschise ușile și ferestrele pe timp de noapte etc., toate trebuind să fie respectate pe toată durata locuirii casei.
