„Eu, Soroceanu Daniela, numită în funcţia de prefect al judeţului Neamţ, prin Hotărârea Guvernului nr. 102/2018 depun următorul jurământ…Jur să respect Constituţia, drepturile şi liberăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. Să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce-mi revin în funcţia publică în care am fost numită. Să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Aşa sa-mi ajute Dumnezeu!”.
Noul prefect al a depus jurământul şi a fost învestit în funcţie de Dan Mihai Chirica, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. La ceremonie au fost prezenţi vicepreşedintele CJ Neamţ Ioan Asaftei, administratorul public, Oana Bulai, subprefectul Iulian Jugan precum şi şefii direcţiilor deconcentrate din judeţul Neamţ.
(E.C.)