Din tradițiile poporului român - Afumarea pometelor și încunjurarea caselor

E în faptul dimineții zilei a 17-a din luna lui martie.

Sute și mii de focurele se văd arzând prin pometele românilor: unele de paie iar altele de frunze și tot felul de greblături de pe întreaga față a grădinilor sau livezilor; unele în flăcări iar altele răspândind un fum greoi și înădușitor.

Încă n-a apucat a trece o oră de la ațâțarea acestor focurele și iată că pometele și casele abia de se mai pot vedea de mulțimea fumului, care s-a întins peste întreg satul ca o negură de cele tomnatice.

Și oare de ce fac românii aceste focurele?… Care să fie oare scopul și însemnătatea lor?…

Iată întrebări la cari șirele următoare ne vor da un răspuns destul de exact.

La 17 martie cad Alexiile, ziua în care, după credința poporului român de pretutindenea, toate insectele, toate amfibiile și reptilele se dezmorțesc, se mișcă și ies de prin culcușurile și ascunzișurile lor de peste iarnă la lumină, la razele cele călduroase ale soarelui de primăvară.

Românii, credincioși datinilor și credințelor apucate, cum spun ei, de la bătrâni, fac în această zi în fiecare an focurele, pentru ca să preîntâmpine pe toate gujuliile, gângăniile, jivinele sau jigăniile, pe toți gândacii și alte vietăți mărunțele, stricăcioase atât pometelor și semănăturilor, cât și vitelor și oamenilor: să le fugărească, ca nu cumva să se apropie, să se nădească și înmulțească pe lângă casele, acareturile și prin pometele omenești, să mai stârpească, dacă nu tocmai pe toate, apoi măcar o parte dintr-însele.

Iată scopul acestor focurele din dimineața Sf. Alexie sau Alexii!

Românii cred că, prin fumul acestor focurele, mare parte de insecte, amfibii și reptile își află sfârșitul așa, și la ivirea lor pe suprafața pământului. Încă n-au apucat bine a vedea lumina și iarăși trebuie să dispară în lumea întunericului, de unde n-au să se mai întoarcă cât e Prutul și pământul. Iar cele ce nu dispar, adecă cele ce nu pier, acelea se arată numai până acolo până unde ajunge fumul produs din acele focurele, iar mai departe nu se pot apropia.

Cred mai departe că, făcând aceste focurele, pomii peste vară sunt mai roditori, mai mănoși decât atunci când nu le-ar face.

O seamă de români, pe lângă focurelele despre cari am vorbit până aici, mai îndătinează de a afuma întreaga grădină și mai ales pometele, încă și cu cârțe și cu potloage aprinse, și a o tămâia cu tămâie, asemenea ca să nu fie omizi prin pomete și să le mănânce frunzele.

Unele gospodine merg cu mâna dreaptă plină de aluat în pomet și ung pomii, iar gospodarii, venind în urma lor, îi leagă cu paie, anume ca să nu se urce omizile pe dânșii și să le mănânce frunzele.

În fine, românii din Transilvania adună în ziua de Alexie Omul lui Dumnezeu, ca și frații lor din Bucovina, toate gunoaiele din grădină la un loc, fac foc dintr-însele și pe focul acesta pun apoi cuibarele omizilor, cari ard fumegând.

* Încunjurarea caselor

(…) De la Ziua Crucii și până la Alexii, toate gângăniile, jigăniile și gujuliile satu ascunse ca într-o lacră prin cele borți, văgăuni și alte ascunzișuri, iar când sosește ziua lui Alexie, atunci iarăși încep a ieși din ascunzișurile lor, a umbla în toate părțile și a-i necăji pe oameni, dacă nu se știu a se feri de dânsele, mai tot așa ca și la început.

Deci românii cari voiesc ca nici una din gângănii, jivini și gujulii și mai ales șerpii să nu se apropie de case, de vite și de oameni, îndătinează în dimineața Sf. Alexie de a afuma grajdurile, vitele și pe sine cu diferite petice și cotrențe, apoi cu busuioc, tămâie și alte obiecte, crezând că în urma acestei fapte nimic nu se poate apropia de case, de oameni și de vitele acestora, nimic nu poate să le strice, să le muște sau să le facă alte neajunsuri și neplăceri.

După ce au afumat vitele și pe sine, iau tămâie, sămânță de cânepă sau, în lipsa acestora, chiar și numai o petică aprinsă și încunjură de trei ori casa cu dânsa, și dacă se poate toată livada sau grădina, în credință că, făcând-o aceasta, nici o gânganie sau jiganie, nici o gujulie stricăcioasă nu se apropie de casa în acest chip afumată, nici una nu se încumetă a trece peste cercul care s-a făcut în chipul acesta.

Petica cu care se afumă vitele nu o petică de rând, ci aceea care s-a pus în ziua de Paști în blidul cu pască și cu care s-au șters mai pe urmă ouăle cele sfințite.

Mai departe, cine voiește ca să-i fie casa curată, adecă cine vrea ca să nu se apropie de dânsa nici un fel de gânganie urâtă, jivină primejdioasă și gujulie stricăcioasă, se scoală în ziua de Sf. Alexie Omul lui Dumnezeu, des-dimineață, până a nu răsări soarele, ia un clopoțel sau vreo 3-10 bucăți de fier vechi, le leagă pe toate la un loc, și apoi, zângănind și zurăind necontenit dintr-însele, încunjură de trei ori casa, începând de la răsătirul soarelui.

Unele femei, din contră, se scoală când se zărește abia de zi, se dezbracă în pielea goală, iau un lanț și, umblând cu dânsul de trei ori împrejurul casei zurăind, zic:

– Cum nu se apropie nimic de fier, așa să nu se apropie nimică de casă, nici o gânganie sau gujulie.

După ce au încunjurat casa, strâng toți băieții la un loc în casă, aprind o cârță și, umblând împrejurul lor de trei ori și afumându-i, zic:

– Cum nu se apropie nimic de foc, așa să nu se apropie nici o gânganie de voi.

Altele iau o lăcată veche, o bucată de fier ruginită sau păreche de foarfeci, și, bătând într-însele cu o altă bucată de fier, anume ca să zângănească, încunjură casa de trei ori și zic:

– Cât de departe a ajuns fierul acesta, atâta loc să nu se apropie gângăniile de casa mea!

Și făcând aceasta, cred că șerpii și broaștele cele râioase nu se mai apropie de casă decât până unde a ajuns fierul aruncat sau sunetul acestuia.

Și iarăși altele încunjură casa asemenea în pielea goală și așijderea de trei ori, însă nu după olaltă, ca cele despre cari am vorbit până aci, ci în răstimpuri, și anume: o dată dimineața, a doua oară la amiază și a treia oară seara. Această încunjurare înseamnă că gângăniile și gujuliile să nu se apropie niciodată de casă. Însă ea are putere numai un singur an, și de aceea se face în tot anul o dată.

În unele părți este datină ca o persoană din fiecare familie să ia în dimineața Sf. Alexie un clopoțel, o păreche de foarfeci și o coasă. Cu aceste trei obiecte încunjură apoi respectivul grădina, cu casă cu tot, de trei ori, în fuga mare, cu clopoțelul sunând, cu coasa tot atingând-o de gard, de pomi, precum și de alte obiecte, anume ca să producă mult vuiet, iar cu foarfecele imitând pe bărbier când tunde. Făcând aceasta, cred că gujuliile, adecă insectele și larvele acestora, cari rod frunzele pomilor și strică rădăcinile, sau cârtițele cari scot mușuroaie prin straturi, auzind vuietul ce se face, nu vin în grădina respectivă, ci o încunjură, mergând în alt loc, pentru că se tem ca să nu fie prinse și omorâte.

În fine, în unele părți din Bucovina, curățesc mai întâi în ziua de Alexie toți pomii de frunzele în cari se află ouă de fluture și le pun la un loc în mijlocul grădinii. Iau apoi coajă de brad și amestecând-o cu frunzele adunate, le dă foc ca să ardă.

În focul acesta se pun și poame sfințite în Ziua Crucii dimpreună cu pomii, cari se duc în această zi la biserică.

După ce au dat foc grămezii celei de frunze, iau coaja și afumă fiecare pom, apoi încunjură grădina și casa de trei ori, pocnind în același timp necontenit în fierul plugului, și mai ales în custură și în otic, făcând ca să iasă sunet dintr-însele. După aceasta scormolesc cu fiarele respective la rădăcina fiecărui pom și-i zgârie puțin, anume ca pomii să rodească mai bine și mai mult peste an.

Tot în ziua de Sf. Alexie, mai fac româncele o amestecătură de făină sau crupe cu apă și, punând-o într-un hârb, o duc cu hârb cu tot peste hotarul grădinii, unde, punându-l jos, rostesc cam următoarele cuvinte:

– Aceasta duc pentru toate gângăniile și gujuliile ca mâncare peste tot anul, ca să nu vie la mine în grădină!

Sau pun într-un hârb pâne și sare, ori sticlă sfărmată și cărbuni, și, ducându-l ca mâncare la un soc peste hotarul grădinii, zic:

– Poftesc boierilor la masă!

Făcând aceasta, cred că gângăniile și gujuliile nu se apropie de casa omului respectiv toată vara!

În Moldova, unde există asemenea credința că în ziua de Sf. Alexie ies șerpii și toate jivinele din pământ la drumuri, este datină că în unele părți copiii îi omoară, iară în altele se păzesc de a le face vreun rău, crezând că acela care ar omorî vreunul va trage o cumpănă în acel an și va fi în mare primejdie; pentru aceea, oamenii iau șumuiege de paie, de petică, gunoaie de la grajduri și aprinzându-le, afumă cu ele prin casă, ocol, poiată, grădini, moșii, etc, ca să se îndepărteze jigăniile.

În alte părți, pun jar într-o oală, iar pe jarul din ea pun tămâie sfințită și șneapân, lat. Pinus mugus, Scop. și așa încunjură apoi casa de trei ori. Ia după ce au încunjurat casa, ung ferestrele și usciorii ușilor, ca să nu se apropie strigoaiele și alte bestii de casă.

SURSA: Simion Florea Marian, ”Sărbătorile la români – studiu etnografi