Comisarul şef Costinel Vlad, comandantul Poliţiei Târgu Neamţ din 2011 încoace, are 43 de ani, e căsătorit şi tată a trei copii. După gimnaziul făcut la Răuceşti şi liceul la Târgu Neamț, a urmat cursurile Academiei de Poliţie, Facultatea de Drept, apoi cursuri universitare în drept penal şi în managementul instituţiilor publice, plus un master în domeniul siguranţei rutiere. În perioada 1997-2002, a fost ofiţer cercetări penale la Poliţia Piatra Neamţ, apoi, în 2002-2005, ofiţer poliţie rutieră la județ, iar din 2005 până în 2011 a fost șeful Biroului permise conducere şi examinări auto Neamţ.
* Târgu Neamţ – cel mai sigur oraş din județ
– În bilanţul de activitate pe 2017 al IPJ Neamţ, câteva localităţi din judeţ, printre care comunele Vânători Neamţ şi Răuceşti, sunt catalogate drept cele mai ”periculoase” din punct de vedere al infracţionalităţii. Cât de sigur este oraşul Târgu Neamţ, din punctul dvs. de vedere?
Consider oraşul Târgu Neamţ ca unul dintre cele mai sigure din judeţul Neamţ. Statistic vorbind, suntem pe o pantă descendentă a infracţionalităţii sesizate de către cetăţeni, ceea ce însemană mai puţine infracţiuni comise în comunitate. Mai puţin nu înseamnă neapărat că este bine, nu ar fi îndeplinit şi criteriul legat de gravitatea faptelor înregistrate. Cele mai grave fapte penale comise – şi mă refer aici la cele comise cu violenţă în special – au fost sporadic nişte tâlhării, care nu au avut un mod de operare deosebită, ale căror victime, în general, sunt persoane aflate în stare vădită de ebrietate. Ceea ce vreau să menţionez este că numărul acestor fapte este mic, iar procentul de identificare a autorilor se apropie de maxim. Faţă de aceştia luându-se măsura arestării. Sperăm ca, odată cu montarea unor noi camere video de supraveghere de către primărie, aportul Poliţiei Locale şi a Jandarmeriei, precum şi cu încadrarea completă a efectivului de siguranţă publică al subunităţii noastre de poliţie, să reuşim să aducem un plus de siguranţă cetăţenilor oraşului.
– Cât de mult afectează imaginea instituţiei pe care o conduceţi ancheta în care sunt în calitate de suspecţi cei patru agenţi de la Rutieră?
Ca orice anchetă penală în care sunt cercetaţi lucrători ai poliţiei, nu pot să spun că imaginea subunităţii noastre nu este afectată. Totuşi, şi în cazul acestora, se aplică prezumţia de nevinovăţie şi, la finalul anchetei, îmi doresc ca, din probele administrate, să se demonstreze că aceştia nu au avut nicio implicare în comiterea de ilegalităţi.
– Care au fost principalele probleme cu care v-aţi confruntat de-a lungul timpului, în calitate de comandant al Poliţiei Târgu Neamţ?
Principalele probleme au fost legate de găsirea soluţiilor în aşa fel încât să fie mulţumit şi cetăţeanul pe segmentul de ordine şi siguranţă publică, să fie respectate drepturile poliţiştilor şi să fie aplicată şi legea în spiritul ei. Ori, ca să reuşeşti să armonizezi toate aceste trei domenii, reprezintă o adevărată provocare.
– Cum aţi analiza activitatea poliţiei rurale din zona Târgu Neamţ?
În general, activitatea celor trei secţii rurale de poliţie arondate Poliţiei oraşului Târgu Neamţ, care însumează un număr de 15 posturi de poliţie comunale, a fost bună. Comunele aflate în competenţa noastră teritorială sunt de dimensiuni mari, cu o paletă de probleme foarte diverse. Ceea ce trebuie menţionat este faptul că nici pe raza comunelor nu au fost, pe parcursul ultimilor ani, cu unele execepţii, evenimente deosebite, reuşindu-se asigurarea unui real climat de siguranţă şi ordine publică. Desigur că tot timpul se poate şi mai mult şi mai bine pe acest domeniu vast de activitate, iar eforturile noastre sunt în această direcţie, de îmbunătăţire continuă a serviciului poliţienesc.
* ”În acest moment, relaţia cetăţean-poliţist suferă”
– Este adevărat că sunteţi în cărţi pentru şefia Poliţiei Neamţ?
Aş spune fake news, dar cred că spun prea mult. Poate mai bine zis, e vorba despre bârfa satului.
– Ce ar trebui să ştie un poliţist în relaţia cu cetăţenii şi ce ar trebui să ştie un cetăţean în relaţia cu un poliţist? Din punctul dvs. de vedere, cum ar trebui să fie relaţia dintre cei doi?
Relaţia dintre cetăţean şi poliţist este deosebit de importantă, ea stând la baza realizării dorinţei comune de atingere a unui nivel maxim al siguranţei publice. Această relaţie suferă în momentul în care poliţistul nu este un etalon moral în societate, nu respectă normele de etică şi deontologie profesională şi nu se dedică trup şi suflet meseriei pe care o are în slujba societăţii. Pe partea cealaltă, cetăţeanul trebuie să vadă în poliţist un aliat, un sprijin şi un îndrumător şi să-i acorde toată încrederea şi sprijinul. Colaborarea dintre cei doi trebuie să fie permanentă şi în limitele legii. Să aibă acelaşi obiectiv, pacea în comunitate.
– Respectul şi încrederea se capătă, nu se moştenesc. A crescut sau a scăzut încrederea în Poliţie?
Eu aş spune că se şi moştenesc într-o oarecare măsură. Din generaţie în generaţie, sunt poliţişti care construiesc încredere şi respect, apoi o lasă moştenire urmaşilor. Aceştia, la rândul lor, îşi aduc aportul propriu, după priceperea şi conjuncturile specifice perioadei în care îşi desfăşoară activitatea. În aceste momente, cred că suntem într-o perioadă de acumulare a încrederii cetăţenilor în poliţie. Suntem o instituţie modernă, cu lucrători majoritari tineri, cu o gândire europeană, democratică şi cu toate procedurile de lucru construite doar pentru deservirea cetăţeanului. Obiectivele poliţiei sunt doar legate de protejarea siguranţei cetăţeanului, a vieţii, drepturilor, libertăţilor şi a patrimoniului acestuia.
* ”Lipsurile din dotarea poliţiei nu pot fi o scuză în faţa cetăţeanului”
– Este o realitate faptul că multe posturi de poliţie din mediul rural, dar şi poliţiştii din mediul urban suferă la capitolul dotare: maşini de serviciu vechi, combustibil limitat, sedii vechi, salarii nemotivante. Cât e adevăr şi cât e mit? De exemplu, la Poliţia Târgu Neamţ cum stă situaţia din acest punct de vedere?
Lipsurile materiale cu care ne confruntăm în desfăşurarea activităţilor zilnice nu sunt un secret. Pot să menţionez că se depun eforturi zilnice pentru remedierea acestora. Ceea ce pot să vă afirm cu tărie este faptul că niciodată nu ne vom scuza în faţa cetăţeanului că nu-l putem ajuta din cauza problemelor noastre de dotare materială. Indiferent de situaţie, vom fi alături de oameni şi vom răspunde cu promptitudine solicitărilor acestora.
– Faceţi o caracterizare a poliţistului model, din punctul dvs. de vedere.
Poliţistul model este un om în slujba cetăţeanului, trup şi suflet, aşa cum a jurat atunci când a îmbrăţişat această meserie.
– Care sunt sau ar trebui să fie criteriile pentru a ajunge şef de Poliţie?
Sunt mai multe stiluri de a fi şef. Unul poate fi mai rece, mai formalist, altul poate fi mai sufletist, mai dispus în a asculta şi a analiza. Cred că, până a ajunge şef, îţi trebuie multă experienţă în relaţiile interumane cu colegii, multă experienţă de viaţă, în general, cunoştinţe profesionale vaste şi foarte multă modestie. Nu cred în şefii tehnici, care ştiu doar carte şi atât. Sunt convins că a fi şef de poliţie implică şi multe alte capacităţi, care deseori ţin şi de firea omului.
Ciprian Traian STURZU