Începând cu 1 aprilie 2018, Piața Centrală din Piatra Neamț a intrat, oficial, pe mâna CMI Urban Piatra Neamț, firma Consiliului Local care a câștigat licitația pentru administrarea complexului. Contractele de închiriere pentru spațiile din piață au fost renegociate și încheiate direct cu Urban. Tot ce se vinde în afara halei, însă, este taxat de Primăria Piatra Neamț, pentru că terenul este al acesteia. Situația, departe de normalitatea în administrație, e motivată, în parte, și de faptul că nu s-a ajuns la o soluție rezonabilă pentru ca și negustorii care vând în afara halei – de obicei sezonieri – să plătească taxa tot către Urban.
“Da, așa este, am preluat adminsitrarea pieței. Așa cum am mai spus, toate contractele au fost renegociate și se plătesc chirii în funcție de amplasarea spațiilor și de marfa vândută. Prețurile la chirii au scăzut, însă, în limita prețului trecut în caietul de sarcini. Sunt comercianți care plătesc taxa forfetară zilnic, iar unii dintre ei și-au exprimat dorința să încheie contracte. Conform prețurilor din caietul de sarcini, această taxă forfetară pe zi este între 12 lei și 30 de lei, la care se adaugă 5 lei pentru utilități. Cât privește spațiul din afara halei… ce vă pot spune… Noi am concesionat doar hala, iar primăria încasează acolo, deși nu mi se pare foarte normal acest lucru. Înăuntru este casierul nostru, afară este casierul Primăriei. Până ajungem la o soluție vom merge așa, deși în hală este suficient spațiu pentru toți comercianții, chiar și pentru cei care vând pomi”, a declarat Ruxandra Bosovici, administrator special al CMI Urban Piatra Neamț.
Și fostul administrator al pieței este de acord că același tip de serviciu ar trebui asigurat de același furnizor. “Deocamdată rămâne așa. Din câte știu eu, cei de la Urban nu au depus vreo cerere la Primărie pentru a soluționa această problemă, dar nici nu au avut timp. Pentru moment, va rămâne un casier de la primărie care va încasa taxa forfetară de la comercianții care vând afară. Sunt în jur de 450 de metri pătrați, iar taxa pe zi este de 14,79 de lei. Acest preț va rămâne deocamdată neschimbat”, a declarat Rareș Alexandru, fost administrator al Pieței Centrale Piatra Neamț. (E.C.)