Firmele din Neamț sunt avertizate, printr-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), asupra detectării unor posibile fraude de colectare a unor date confidenţiale în numele instituției.
„Recomandăm tuturor reprezentanţilor operatorilor economici să ignore orice comunicări neoficiale sau solicitări de date confidenţiale care pretind că provin de la ANAF, dar sunt transmise de la adrese de e-mail cu origine îndoielnică. Semnalăm cel mai recent caz în care se utilizează fraudulos atât însemnele oficiale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale Organizaţiei Europene a Administraţiilor Fiscale (IOTA), cât şi numele preşedintelui ANAF, pentru a transmite de la o adresă de e-mail anonimă ([email protected]) un mesaj de tip spam, care conţine un virus”, anunță ANAF pe site.
Comunicatul a fost emis în data de 30 martie, la câteva zile după încheierea lucrărilor de mentenanță efectuate pentru înlocuirea unor echipamente uzate din sistemul IT al agenției. Timp de cinci zile, accesul pe site-ul ANAF a fost posibil doar pentru depunerea declarațiilor fiscale on-line. (C.I.)