”Unde-i politică… e nesimțire” – Mircea Eliade
Dechideți DEX-ul, la pagina 113: ”1. Cameleonul este o reptilă arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale… cu proprietatea de a-și schimba culoarea pieliii potrivit mediului înconjurător. 2. Persoană care-și schimbă purtarea și convingerile după împrejurări”. Evident că urâcioasa reptilă poate deveni când verde, când roșie, când portocalie. Atenție!, schimbarea culorii face parte din farmecul tranziției arborigene. Ca și cum, vezi Doamne, culoarea unui partid de buzunar sau de garsonieră e istorie.
Cum în ultimul sfert de veac, în mediul politic românesc au fost semnalați destui cameleoni, e musai să fiți prudenți.
Cameleonul își schimbări purtarea și convingerea după cum bate vântul. Dimineață e monarhist, iar noaptea pesedist. Că unele din partidele amintite au dispărut deja, nu-i bai! Partidele sunt ca oamenii: se nasc, trăiesc și mor. Au dispărut definitiv sau doar din viața politică Partidul Republican, Partidul Democrat Agrar, PRM, PNȚCD, PIN, PP-DD, UNPR, Mișcarea ecologică. Din noianul de partide politice care au apărut după 1990, puține au rezistat până astăzi. Cele mai multe au fost înghițite de cele mai ”babane”, iar altele nu au mai avut un lider de valoare, pe termen lung. Un lider de partid trebuie să vrea, să știe ce vrea, să știe să-și prezinte vrerea, dar și să fie atent la ce se petrece în jurul său. Există politicieni care au stofă de lider, dar și viceversa.
Cu mulți ani în urmă, la Piatra Neamț, la mitingurile de pace, participanții strigau la unison: ”Ceaușescu – PCR!” și ”Pace! Pace!”. Astăzi, în același municipiu, se scandează: ”Sus Kovesi!”, ”Jos Kovesi!”, în funcție de ”enteres”, vorba lui Caragiale. Parcă n-am avea altă treabă.
Un analist politic galonat spunea, într-o seară, la televizor, că poporenii nu mai cred în partidele politice. La ora actuală, credibilitatea în partid a ajuns la 6%. Dacă procentul e real, stăm prost de tot, fraților! Cine mai votează europarlamentarii la anul?
Curios sau nu, cameleonii politici se îmbolnăvesc din 4 în 4 ani, destul de grav. Boala care îi agresează necruțător se numește cameleonită cronică. E o boală cunoscută de mulți analiști politici. S-a lățit mai ales după Revoluție, odată cu decesul partidului unic și reintroducerea pluralismului.
Tratată cu indiferență, cameleonita poate declanșa o adevărată pandemie. Simptomele bolii? Ascultați medicii: cel atins de boală își schimbă înfățișarea, mersul și freza. Sare dintr-o barcă politică în alta, în funcție de avantaje, de poziția care i se oferă în partid. Bolnavul are tot timpul amețeli și are tendința de a se agăța de fotolii înalte, dorește poziții cât mai bune pe listele parlamentare. Devine un fel de om-cârlig. Cum apare un partid politic nou, cu perspective, hop și infestatul cu cameleonită. Un exemplu? Cum a apărut Partidul Pro România, condus de V. Ponta, D. Constantin și S. Câmpeanu, câțiva foști politicieni nemțeni și-au manifestat interesul să intre în noua formație. Motivul? Partidul politic cu acte în regulă ”PRO ROMÂNIA își dorește să facă o politică bazată pe respect, aplecată spre oameni”. Frumos! Mult succes! Bine a spus cine a spus ”în om sălășluiesc puteri uriașe!”. Așa-i dom’le!
Boala despre care vorbim, cameleonita, e depistată mai ales la persoanele compromise, îmbătrânite în jilțuri pufoase, păstrate pentru urmașii urmașilor, pe linie bărbătească. Vor să se lăfăie din nou. Ei și a lor. Atât. Motivația lor: ”Destul am fost exploatați de comuniști, de acum vrem să fim patroni, să ne exploatăm singuri!”. Just! Numai că industria a dispărut, de unde bani?
În târgul Pietrei de odinioară se produceau scobitori, cuie din lemn pentru cizmărie, parchet, cherestea de toate dimensiunile, mobilă, hârtie și cartoane, unelte agricole… Asta pe vremea când țărișoara noastră era ”eminamente agrară” și cu ”ceva” industrie. Astăzi, nu mai suntem nici ”eminamente”, iar industrie nu mai avem deloc. Pe locul fabricilor falimentate din Piatra, funcționează coloșii comerciali: Kaufland, Lidl, Praktiker, Carrefour, Dedeman, care, culmea, iau bani din România, nu aduc. În curtea fostei fabrici de cherestea IMAL, cresc nestingherite bălării și se lăfăiesc gunoaie.
Cum Revoluția din Decembrie ’89 i-a adunat pe români buluc în fața televizorului, cameleonismul a devenit, în mod automat, subiect de dezbateri aprinse. Se înțelege, fără semnificații valorice. Tot felul de neica-nimeni și-au spus părerea. Un șugubăț, călit în disputele politice de crâșmă, i-a taxat pe cameleoni, buruienos de tot. Le-a zis ”pupincuriști”, ”curluntriști”, ”curve politice”. Chiar așa, dom’le? Fiecare caracterizare avea o motivație. De pildă, ”curluntriștii” au sărit dintr-o barcă în alta, când restul membrilor de partid se înecau în ambarcațiunea care se scufunda. De ce unii politicieni schimbă partidele politice, numite în ultimul timp ”găști”, precum lenjeria intimă și ciorapii? Din cauza ciolanelor mari, suculente și consistente.
Pentru cameleoni, democrația înseamnă dreptul de a face orice. Și el, și neamurile lui cele mai îndepărtate. Dreptul de a profita și dreptul de a atinge rangul căpătuielii. Trecerea de la un salariu minim pe economie la unul mai gras, pe măsura funcției obținute. Ciolaniada să trăiască!
Când un consilier comunal, municipal sau județean primește cu dărnicie o indemnizație de câteva milioane de lei, pentru o ședință sau două pe lună, la care, de obicei, se doarme, pălmașul care muncește, cu cârca, rămâne mască. Siderat rămâne și profesorul stagiar care face naveta o lună de zile la trei școli pentru un salariu insignifiant. Toate acestea sunt realități și ele trebuie spuse, dar, dacă sunt spuse prea subliniat, în stradă, supără guvernanții.
Istoria este viața oamenilor care au trăit în trecut, iar viața nu este numai sublimă și nici numai nenorocită, are și nuanțe chiar haioase. O pildă?
La Iași, în perioada interbelică, câțiva studenți trăsniți, cu caș la gură, au pus bazele unui partid politic serios, ca ei. Se numea partidul ”VAX”. Respectivul partid nu avea principii ideologice, nu dorea puterea în stat, dar iubea bunul simț și cinstea. De aceea, membrii bășcăliosului partid, de fiecare dată când se întâlneau pe stradă, se salutau cu ”VAX”. Cine aștepta tramvaiul la Fundație, pentru Univ. ”Al.I. Cuza”, nu auzea decât ”Vax”, ”Vax”. Așa au combătut apoliticii din Iași pe politicienii înrăiți ai vremii. Inteligent, nu?
Pe scurt, politichia este o meserie ca toate celelalte, dar nu o poate practica orice neica-nimeni. Când te uiți la televizor și auzi cum fracturează limba română aleșii noștri, îți vine să intri în pământ de rușine. Te gândești mintenaș la emisiunea ”Starea Nației” a lui Pătraru. În consecință, cine are stofă de politician, să se implice, cine nu, să stea în banca lui de lângă geam. Deeeeci, vorba lui Gigi Becali, alt politician reșapat al tranziției, lăsați matrapazlâcurile, stimabililor!
Există obiceiul, în popor, ca, atunci când un copil este foarte bolnav, să i se schimbe numele. Soarta se mai lasă păcălită și copilul se înzdrăvenește. Cum anumite partide politice nu se prea simt bine de ceva vreme, propun să-și schimbe numele, poate se întâmplă minunea. Noi, cei mulți, le urăm grabnică însănătoșire pentru prosperitatea țării. Că nu arată bine deloc.
Ne amintim de spaima trasă de Ovidiu, exilat la Tomis, în antichitate. Venit de pe meleagurile mediteraniene, autorul ”Tristelor” și ”Ponticelor” a intrat abrupt în panică: ”…E un ger de-ngheață apele! Îngheață vinul în ulcele, îngheață râurile toate, îngheață sloi până și talazurile mării”… Se pare că pe malul Pontului Euxin s-a născut și zicerea ”minte de-ngheață apele”. La cine se refereau anticii când rosteau aceste vorbe adânci și frumoase? Ați ghicit, la politicieni!
Prof. Dumitru RUSU
Un comentariu
In politica nu sunt doctrine, ci numai interese, spunea Octavian Paler si avea perfecta dreptate