Tomograful Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț, acum defect, ar urma să fie repornit în data de 7 iunie. Asigurarea vine din partea Consiliului Județean (CJ) Neamț, care a aprobat suma necesară achiziționării tubului, piesa esențială care s-a defectat din ziua de 23 mai. Suma necesară a fost prevăzută de CJ la stabilirea bugetului pe acest an al spitalului și imediat ce echipamentul s-a stricat, finanțatorul a dispus alocarea a 471.656 lei pentru achiziția cât mai rapidă a tubului.
Procedura de achiziție a fost demarată și miercuri, 30 mai, va fi lansată comanda către furnizor, urmând ca tubul să fie adus și montat, astfel încât tomograful să fie repus în funcțiune în jurul datei de 7 iunie, după cum a declarat Simona Balint, purtătorul de cuvânt al CJ Neamț. Există, astfel, șanse ca termenul de nefuncționare al tomografului să nu depășească cele două săptămâni de care s-a vorbit.
Dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al SJU Piatra Neamț, spune că s-a reușit chiar obținerea unei reduceri de preț față de oferta inițială a furnizorului și că tubul va costa acum 102.000 euro, față de 120.000 de euro. După repornire, tomograful va fi din nou la dispoziția bolnavilor, inclusiv a pacienților care nu pot aștepta și preferă să achite pe loc costul investigației. (C.I.)

Parteneri
Mesagerul Bacău Anul școlar 2026-2027 vine cu noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a
ZCH Accident pe bulevardul Decebal din Piatra Neamț
NewsEdge Cel mai mare incendiu din istoria Belgiei. UE trimite avioane și elicoptere de urgență
BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă

