Trei sferturi din muncipiul Piatra Neamț și comuna Alexandru cel Bun rămân miercuri, 9 mai, fără apă potabilă. Excepție fac cartierul Mărăței și zona Spitalului Județean de Urgență. “Compania Judeţeană Apa Serv S.A. anunţă beneficiarii săi că miercuri, 09.05.2018, între orele 09:00-16:00, va furniza apă cu presiune redusă putându-se ajunge la oprire totală în comuna Alexandru cel Bun şi municipiul Piatra Neamţ (cu excepţia cartierului Mărăţei, Spitalului Bisericani şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ), motivat de executarea unor lucrări de racordare a reţelei de hidranţi a staţiei de combustibili din zona Ursuleţi la magistrala de aducţiune. Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectaţi, pe care îi asigurăm că echipele Apa Serv fac tot posibilul pentru finalizarea lucrării într-un timp cât mai scurt şi pentru reluarea furnizării apei potabile. Pentru informaţii suplimentare, beneficiarii noştri pot suna la Dispeceratul Apa Serv care funcţionează non-stop, la numărul de telefon 0233/233340, sau pot accesa site-ul companiei“, se arată în informarea emisă de Compania Județeană Apa Serv Neamț. (E.C.)