AGORA Exodul spre zări de euro pline

”Pe pământ străin n-ai cum să prinzi rădăcini. Vrei, nu vrei, vrând-nevrând, te bate vântul, iar dacă ai prins rădăcini, nu mai ești patriei decât cu inima” – Regele Mihai I al României.

Este alarmantă descreșterea numerică a populației băștinașe din orașul de sub Pietricica. A ajuns sub o sută de mii de locuitori și e în cădere liberă. Cum s-a întâmplat așa ceva? Simplu ca bună ziua!

Municipiul de la poalele Cozlei are două categorii distincte de cetățeni. Prima e majoritară, conservatoare și echilibrată, care, de aproape trei decenii, așteaptă răbdătoare ”o viață mai bună”, cum au promis de atâtea ori politicienii postdecembriști. A doua categorie, mai puțin permisivă, sastisită de promisiunile politice, a plecat ”afară”, spre zările de euro pline. Sociologii pretind că pe acești români i-a alungat Revoluția din Decembrie ’89. Se zice că, la fiecare câteva minute, un român pleacă, în principal din cauza șomajului.

Câte milioane de români s-au dezrădăcinat și umblă aiurea prin lume? Nu se știe cu acribie. Un lucru e clar: România se golește de oameni și de averi.

Până și liceenii pietreni sunt contaminați cu microbul plecării în lume. Vor o țară ”ca afară”. Unii pleacă la muncă ”cu cârca”, alții la studii. Întrebați de ce fug din țară, răspund tranșant: ”Să scap de sărăcia din România”, ”Să nu mai văd prostie, mizerie, nesimțire, nebunie, absurditate”. Toți visează să dea lovitura vieții lor, să se îmbogățească, dar puțini reușesc. Unii se întorc în sicrie, alții hălăduiesc cu sapa în mână, practicând cele mai umile munci.

Și plecarea la studii în străinătate reprezintă o formă de părăsire a țării în care te-ai născut și te-ai format ca om. La ora actuală, orice absolvent de liceu din Piatra Neamț poate pleca în Anglia, la un colegiu ”foarte bun”, de ”mare prestigiu”, numai că părinții trebuie să aibă teșchereaua plină. Plecarea progeniturii la școlile înalte din țările de farmec pline cere matură pregătire. Părinții scot banii, de prin conturile deschise de când băiatul mamei era țânc de grădiniță. Dacă banii nu ajung, se fac împrumuturi la rude și, de ce nu, de la bănci. Că de aia e plină România de bănci străine.

Când pregătirile sunt gata, odrasla își ia zborul mult așteptat către tărâmul făgăduinței. Numai că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din perfidul Albion. Universitatea britanică neasigurând decât cursurile, trebuie să-ți găsești singur cazare și masă. Alte cheltuieli neprevăzute, alte belele financiare.

Și, cum banii la studenți nu ajung niciodată, puiul mamei ziua merge la cursuri, iar noaptea la job, la spălat vase la cârciuma din colț. Dacă vrea majorări la retribuție, spală și WC-ul.

Nu de același tratament se bucură și fiii de bani gata. Studentul, fiu de mare drăgător, merge elegant la cursuri, locuiește în spații decente, plătite de babac, își satisface aproape toate poftele și dorințele la care visase demult. Numai că visul cel frumos, studenția, trece repede.

Tinerii absolvenți de școli străine se întorc la matcă. Terminați fizic și psihic, tinerii noștri sunt încă visători, plini de energie, gata să cucerească lumea pe cont propriu. Numai că, în țară, nu-i așteaptă nimeni cu brațele deschise și flori.

Cei mai mulți dintre ei vor eșua, striviți de sistemul care nu-i înțelege… În final, își vor găsi un job oarecare, așa cum ar fi făcut-o și dacă rămâneau din prima acasă, în bătătură. Că 25% la sută din tinerii plecați în opulentul Occident la studii o dau bară din varii motive și se întorc acasă, înfrânți și debusolați, e altă poveste, tristă, arhicunoscută. Cu promisiunile făcute la început rămâne ca în tren, prezentul contează. Trăim într-o lume strâmbă, fără speranță.

Cuprinși de delirul libertății după Revoluție, mulți dintre noi am crezut că o să plouă cu cârnați și o să curgă râuri cu lapte. Nu s-a întâmplat așa. Capitalismul nu a început a doua zi după ce s-a prăbușit comunismul. Tradiția a fost o problemă ”super îmbârligată”. Fabricile, uzinele, combinatele… s-au privatizat și au rămas pe drumuri milioane de șomeri. Debusolați, au plecat în lume. Și ei, părinții, și urmașii lor, încă cruzi. Din păcate, România n-a fost o țară de succes ca Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Estona și poporenii au suferit. La noi, reformele s-au înfăptuit cu frâna de mână trasă, cu opinteli, încet și fără logică. Nici politicienii n-au fost uniți, unii au tras hăis, alții cea.

În această conjunctură complicată, românii și-au amintit de vechea zicere strămoșească ”Scapă cine poate!”.

Și cartierul Precista din Piatra Neamț a cunoscut interminabila tranziție, a trecut de la comunismul dezastruos la ”capitalismul de cumetrie”. Expresia aparține dlui Iliescu, omul care a fost toată viața activist de partid, cu cravată roșie.

Prima constatare, vizibilă din avion? ”Șalăii Precistei”, că așa se numeau băieții de băieți din cartier, au dispărut din peisaj. Au plecat spre Europa de Vest. Nu să viziteze muzeele ori să toace un purcoi de euroi în cine știe ce stațiune de lux. Au plecat să muncească la negru, pentru salarii de zece ori mai mari decât în România. Un exemplu concret?

Pe scara blocului în care locuiesc, nu mai există niciun tânăr. Cum celebrul șlagăr ”Macarale” nu se mai fredonează de mult, tinerii dornici de aventură au plecat după ele. Vecinul tânăr de la etajul IV a ajuns în Italia. Toarnă smoală topită pe acoperișul vilelor luxoase lovite de intemperiile naturii. Macaronarii cei comozi nu-și riscă viața pentru astfel de fleacuri, plătesc în euro. Meseria practicată de vecinul meu plecat e periculoasă, dar bănoasă. Retribuția se dublează în zilele de sărbătoare. Cum tipul despre care vorbim e frumușel foc, și-a găsit o Giulie și s-a însurat legal. Nu se mai întoarce niciodată în România. Așa se golește cartierul, de la zi la zi.

Să continuăm exemplificările. La etajul III, a stat o tânără arhitect. Nu mai stă, a plecat în Australia. Și-a luat copilul sugar în brațe și soțul ”la braț” și dusă e și astăzi. În România, nu s-a înțeles cu sistemul politic și birocrația locală. Vara trecută, mama s-a dus să-și vadă fata. A dat o sută de milioane de lei pentru zborul București – Țara Cangurilor!

La parterul scării, au trăit liniștiți doi feciori cu studii până la genunchiul broaștei. Erau frați pătați. Ăla mic a rămas repetent în clasa a V-a, de trei ori, cel mare a scăpat de clasa a VIII-a. Ambii hămălesc ca zidari în Germania. Când au plecat în țara lui Goethe, nu știau ce este minciocul și mistria, astăzi se dau în figuri de șmecheri ce sunt.

Tot la parterul pomenit s-a oploșit un basarabean, cu nevastă și doi copii. Au cumpărat un apartament, au lăsat în el câteva scoarțe și au tăiat-o în lume. Nimeni nu știe unde. Probabil își rupe oasele pe la neamurile ajunse din Europa de Vest, în Est nu s-au dus sigur. Micul întreprinzător Hans, Juan sau Luigi ori cum l-o chema își freacă bucuros mâinile, că are slugă ieftină în bătătură. E dureros că am ajuns o nație de hamali la cei bogați.

Mi-a povestit un șofer, care a muncit 10 ani în Italia, cum se organizează adevărate ”târguri de sclavi”, zilnic, la o anumită oră, într-un loc precis. Aici vin barosanii, flancați de gorile cu ceafa lată. Se dau jos din mașină și aleg din rândul disperaților aliniați: ”Tu, tu și tu! Mergeți cu mine! Restul sunteți liberi”. A doua zi, ”târgul” se repetă. Nemțenii noștri, că-s ai noștri, știu multe despre cum se obține o bucată de pâine printre străini, dar sunt prea mândri să recunoască realitatea. Aproape fiecare familie din țară are pe cineva plecat în afară la muncă, adevărul nu se mai poate ascunde. La orice școală din Piatra veți deschide un catalog, luat la întâmplare, la rubrica observații, veți putea citi: ”Plecat cu părinții în Spania, Italia, Franța”… Politicienii actuali încă nu s-au luat la trântă cu problema emigrării masive a românilor, pe ei îi interesează alegerile și scaunele, atât!

Partea proastă e alta: din țara lui Dracula nu pleacă numai forța de muncă necalificată, au început să se urnească și mințile aerisite, specialiștii de înaltă calitate, fiecare școlarizați pe sfântul pământ românesc, astăzi disprețuit de politicieni. Urmarea? Am rămas cu mai puțină minte pe cap de locuitor. Am rămas în coada Europei, nu mai pupăm noi dezvoltare nici într-o mie de ani!

Prof. Dumitru RUSU