Controlul cu dedicație venit dinspre Corpul de Control al ministrului de interne la Inspectoratul Județean de Poliție Neamț a aprins imaginația croitorilor de scenarii din Neamț, care au lansat mai multe ipoteze. Prima dintre ele, cea mai aproape de a se realiza, ar fi că actualul comandant de la Târgu Neamț, dl. Costinel Vlad ar fi în cărți pentru o numire intempestivă. Scenariștii aduc și un argument solid, acesta s-ar fi pregătit pentru șefia serviciului arme și muniții, dar nu s-a mai înscris la concurs deoarece a aflat despre control și oricâte arme ai avea, tot le folosești mai bine din postura de șef de inspectorat.
Poate pentru a ascunde primul scenariu, a mai fost lansată ”candidatura” lui Eliazăr Cioinigel, comisar șef, care lucrează la DGA, structura centrală și care nu este străin de Târgu Neamț. Contactat telefonic, comisarul șef Cioinigel a negat sec o posibilă preluare a funcţiei de şef a Poliţiei Neamţ: „Infirm. Nu plec de la Bucureşti”.
Evident că la Târgu Neamț se fac deja calcule despre cine ar putea prelua şefia Poliţiei Târgu Neamţ. Nume ar fi: comisarul şef Costel Petcu, şeful Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Târgu Neamţ, cel care are şi drept de semnătură atunci când comandantul este în concediu sau în delegaţie, Ştefan Păuna de la Serviciul Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Târgu Neamţ, sau comisar şef Neculai Preda, şeful Poliţiei Rurale Târgu Neamţ.
C.T. STURZU