”Dacă n-ai noroc şi parte,
Geaba te mai scoli din noapte!”
Conform credinţei românilor, norocul este determinant în viaţa unui om şi îi defineşte destinul. Norocul se naşte în același timp cu omul şi îl însoţeşte până la moarte.
”Norocul e ca un Înger; el umblă peste tot cu omul, dacă ştie cum să-l poarte: să nu facă vreo greşeală, să nu fure, să nu blesteme pe altul, să nu hulească; căci Norocul fuge de omul care strigă şi blastămă, care ocărăşte pe altul. Căci omul acela se cheamă că-i cu Duşmanul, – Necuratul”, scria Tudor Pamfile, în ”Mitologie românească – Duşmani şi prieteni ai omului”, apărut în 1916, la editura Librăriile Socec.
Norocul fiecărui om este hotărât de soartă, de Ursitoare sau de Dumnezeu. Cei născuţi fără de noroc cu greu pot să îşi schimbe destinul:
”Cine n’are noroc, n’are,
De când naşte până moare!”
Norocul cu care a fost dăruit fiecare om nu este, însă, ştiut de acesta şi, de aceea, pentru desluşirea acestei taine, el trebuie să ştie ”să citească anumite semne”:
”Mai norocoşi ca alţii vor fi cei care se nasc pe vreme bună, dimineaţa, Duminica, Lunea şi cei care postesc această zi; de asemeni cei care postesc Vinerile – pentru fete – sau în Ajunul Crăciunului”.
De asemenea, este norocos:
- cel care vede în noaptea Ajunului deschizându-se cerul;
-
cel căruia îi plouă la nuntă;
– cel care are mai multe cuiburi de rândunele, lăstuni sau cuiburi de cocostârci la casă;
- cel căruia îi iese păr alb de timpuriu;
-
cel care are doi colaci în creştetul capului, adică părul răsucit în două părţi, în chip de cruce;
-
cel care află un trifoi cu patru foi;
-
cel care se trezeşte dimineaţa cu faţa în sus sau care doarme cu mâinile peste cap.
Aceste categorii de norocoși au fost consemnate, de asemenea, de Tudor Pamfile, în a sa ”Mitologie românească…”
Cu toate că există credinţa că norocul face parte din ”scrisa omului”, românii cred că îşi pot influenţa norocul şi soarta. Dintre numeroasele credinţe legate de modul în care se poate păstra sau mări norocul cu care a fost dăruit un om, se pot aminti câteva, spicuite din aceeași lucrare a lui T. Pamfile:
- când te speli pe picioare să nu te ştergi, că-ţi ştergi norocul;
-
dacă vrei să ai noroc, în ziua dinaintea zilei în care o să te împărtăşeşti, să nu mânânci nimic; numai apă poţi să bei;
-
când cineva îţi cere un ac, să nu îl arunci, ci să îl dai în mână, pentru că, altfel, îţi fuge norocul;
-
când un naş ţine în braţe copilul la botez, să nu îl sâsâie dacă plânge, pentru că îi sâsâie norocul;
-
să nu te duci mâncând la apă, pentru că îţi mănânci norocul;
-
să nu mănânci din genunchi sau din poală pe pragul casei, că-ţi fuge norocul;
-
să nu te uiţi în oglindă atunci când mănânci, ca să nu îţi alungi norocul;
-
când dai gunoiul afară pe la asfinţitul soarelui, îţi dai norocul afară.
De asemenea:
- paralele luate mai întâi de la cineva, safteaua cum am zice, să le dai prin păr şi prin barbă, ca să ai noroc;
-
primăvara, când auzi pentru prima dată brotacii cântând, să te dai de trei ori peste cap, pentru că vei avea noroc;
-
cine sare de trei ori peste un butuc de lemn, înainte şi înapoi, va avea noroc;
-
să nu poarte cineva cămaşa pe dos, că i se întoarce norocul spre rău;
-
când îmbraci o cămaşă nouă, să treci prin ea bani, ca să fii norocos;
-
când ţi se aprinde cutia de chibrituri în mână, e semn de mare noroc;
-
să nu ţii oalele cu gura în jos, că nu vei mai avea noroc;
-
să nu ţii un inel pe degetul din mijloc, pentru că nu vei avea noroc în dragoste;
-
dacă o fată ia de la alta vreo floare pusă în cap, îi ia cinstea şi norocul;
-
cere lunea un împrumut, ca să ai noroc la căpătuială;
-
când îţi scârţâie uşa dimineaţa, îţi intră norocul în casă;
-
când îţi iese cineva în cale cu plin, îţi aduce noroc;
-
când cântă rândunica înainte de revărsarea zorilor în faţa casei, e semn de mare noroc;
-
dacă i se bate cuiva fruntea între gene, e semn că acela va avea noroc la avere;
-
dacă visezi peşte mărunţel, e semn de noroc; de asemenea, e semn de noroc dacă visezi un urs.
Acestea au fost consemnate de Artur Gorovei, în lucrarea ”Credinţi şi superstiţii ale poporului român”, publicată în 1915.
* Originea norocului
După I. Evseev, ”norocul este personificarea destinului benefic al omului”. În limba şi mitologia românească, el este sinonim cu ”Soarta” şi cu ”Partea”. Soarta ne duce spre tragerea la sorţi a Parcelor (cele trei divinități ale infernului în mitologia antică; despre una se credea că toarce firul vieții omului, despre alta că îl deapănă, iar despre a treia că îl taie – n.red.), iar Partea arată că individul era legat de destinul neamului, de bunurile rezervate acestuia, insului revenindu-i doar ”o parte”.
Norocul este strâns legat de credinţa în rolul tutelar al strămoşilor. Acest lucru este evident atât în actele magice menite să aducă Noroc, cât şi interdicţiile menite să menţină Norocul aproape de om şi de casa lui.
Se presupune că acest cuvânt este de origine slavă. ”Narokü” este cuvânt provenit din verbul ”narociti”/ ”nareciţi”, care înseamnă ”a prezice”, ”a meni”, deci destinul omului era prezis sau menit de Ursitoare, susține Evseev.
Omul îl primeşte chiar la naştere: ”Când se naşte omul, acolo i se naşte şi Norocul lui; cât trăieşte omul îi trăieşte şi Norocul, până la moarte când se sting amândoi”, după cum consemna același Tudor Pamfile.
Se crede, de asemenea, că urările tradiţionale ”Hai noroc!”, ”Noroc şi bine!”, ”Noroc şi sănătate!” ar fi fost cândva formule de magie augurală, în opinia lui Evseev.
Dacă ai Noroc, se crede că TOTUL îţi merge perfect în viaţă. Vorba zicalei: ”Fă-mă mamă cu Noroc/ Şi aruncă-mă în foc!”.
SURSA: De ieri și de azi
