Procesul de selecție a dosarelor depuse pentru ocuparea postului de manager al Companiei Județene Apa Serv Neamț rămâne în stand-by. Motivul este procesul, aflat încă pe rol, prin care Apa Serv a cerut instanței să atragă răspunderea fostului director al companiei, Ionuț Cătălin Dughir. Până la definitivarea respectivului proces, contractul de mandat rămâne suspendat, iar Vlad Angheluță, actualul director al companiei furnizoare de apă rămâne în provizorat.
“S-a întrerupt selecția pentru că nu este terminat un proces cu domnul Dughir pentru atragerea răspunderii care a presupus și suspendarea mandatului. Pe de altă parte OG 109 mă obligă să duc mai departe procesul acesta de interimat și de selecție fără să pot anticipa dacă procesul se va termina sau nu. Mai este un nou termen pe 28 septembrie. Asta înseamnă întreruperea procedurii până la definitivarea cazului respectiv. În schimb eu am parcurs procedurile legale pe OG 109 pentru că așa prevede legea. Rămân în provizorat, a fost întâi interimatul, apoi urmează provizoratul, așa se procedează în cazul vacantării funcției”, a declarat Vlad Angheluță, manager Apa Serv Neamț. (E.C.)