Procesul de selecție a dosarelor depuse pentru ocuparea postului de manager al Companiei Județene Apa Serv Neamț rămâne în stand-by. Motivul este procesul, aflat încă pe rol, prin care Apa Serv a cerut instanței să atragă răspunderea fostului director al companiei, Ionuț Cătălin Dughir. Până la definitivarea respectivului proces, contractul de mandat rămâne suspendat, iar Vlad Angheluță, actualul director al companiei furnizoare de apă rămâne în provizorat.
„S-a întrerupt selecția pentru că nu este terminat un proces cu domnul Dughir pentru atragerea răspunderii care a presupus și suspendarea mandatului. Pe de altă parte OG 109 mă obligă să duc mai departe procesul acesta de interimat și de selecție fără să pot anticipa dacă procesul se va termina sau nu. Mai este un nou termen pe 28 septembrie. Asta înseamnă întreruperea procedurii până la definitivarea cazului respectiv. În schimb eu am parcurs procedurile legale pe OG 109 pentru că așa prevede legea. Rămân în provizorat, a fost întâi interimatul, apoi urmează provizoratul, așa se procedează în cazul vacantării funcției”, a declarat Vlad Angheluță, manager Apa Serv Neamț. (E.C.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA






