Piatra Fest 2018, mai exact Zilele Orașului Piatra Neamț, manifestare tradițională organizată de autorități în fiecare an, va începe joi, 21 iunie când, pe scena amenajată la Curtea Domnească, vor urca autoritățile pentru a anunța, la ora 18:30, deschiderea oficială. Tot atunci vor fi premiate cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, dar și elevii pietreni care au obținut rezultate deosebite la învățătură. Seara se va încheia cu un spectacol folcloric susținut de Veta Biriș, de la ora 20:30.
Pe 22 iunie, Piatra Fest va continua cu diverse activități cultural-artistice la care pot participa toți pietrenii, iar seara va avea loc concertul Cenaclului Flacăra, de la ora 18:30.
Tradiționala ceremonie religioasă dedicată Nașterii Sf. Ioan Botezătorul va fi completată la ediția din acest an a Zilelor Orașului, cu proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul și slujba și procesiunea religioasă, ocazionate tot de aniversarea nașterii patronului orașului, sâmbătă, 23 iunie. De la ora 21:00 pe scena de la Curtea Domnească vor urca Randi și formația Vunk.
Piatra Fest se va încheia duminică seara cu concertele celor de la Provincialii și al Deliei, cu începere de la ora 19:00. În cadrul Piatra Fest, în Parcul Tineretului, se va desfășura prima ediție a unui festival gastronomic, Piatra Food Fest. (E.C.)