Ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt, cea mai veche Biserică din orașul Piatra Neamț își serbează hramul în ziua sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul orașului Piatra Neamț. La câteva zile după solstițiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, sosesc Sânzienele, cu noaptea cea mai albă a dragostei şi ziua cea mai călduroasă a anului. Dacă, la Bobotează, apele se purificau de orice element demonic, în preajma acestei zile se înregistrează o acumulare masivă, peste an, a esențelor malefice. Din bătrâni, se știa că acum este momentul când duhurile apei își cer drepturile. De aici și numeroasele interdicții de a intra în apă în această perioadă.
Acum înfloresc feriga, iarba-fiarelor, sânzienele, plante magice prin excelență.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie. Această sărbătoare este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Nașterea proorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Venirea sa pe lume i-a fost vestită lui Zaharia de Sfântul Arhanghel Gavriil.
Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul a cuprins pregătirea oamenilor pentru venirea lui Hristos, Botezul lui Iisus, dar și descoperirea Acestuia lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
* Superstiții în Ajunul Drăgaicei
Sânzienele reprezentau momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. Era o bună ocazie pentru a afla ce prevestește viitorul în următoarea jumătate a anului. Sărbătoarea Sânzienelor mai era cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se credea că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, vara avea să fie secetoasă.
În seara de ajun, copiii adunau sânziană și, pentru fiecare din casă, împlântau în poartă câte una. A cărui floare se veștejea până dimineață, despre acela se credea că va muri mai repede. Se făceau cununi pentru fiecare membru al familiei și se aruncau pe case. A cui cădea, se spunea despre el că va muri mai curând.
Dacă cununa se umplea de rouă, copilul avea să aibă avea noroc tot anul. Cununa se punea pe streașina casei despre răsărit. A doua zi, până a nu răsări soarele, se ducea fiecare și-și lua cununa. Dacă găsea în ea peri de diferite animale, se zicea că are să aibă noroc la vite, al căror păr se află în cununi.
Fetele-și puneau coronițe din flori de sânziene sub cap, ca să-și viseze ursitul.
În noaptea de Sânziene, unele femei se spălau pe tot corpul, apoi se duceau în pielea goală pe câmp. Acolo culegeau buruieni, cu care se serveau spre a se vindeca de boale în cursul anului: ”Se luau flori de pe câmp, de fiecare câte una, le uscau, le vârau sub țest, unde le lăsau o noapte și apoi le păstrau pentru boli”.
”În noaptea de Drăgaică, dacă păzeai cloșca, când iasă pe cer, găseai de trei ori bani”.
* Tradiții de sărbătoarea Sânzienelor
”În unele locuri, li se spune Drăgaice, în slavă «draga» însemnând «frumoasă», «dragă». Spre deosebire de Rusalii, care sunt frumoase şi rele, Sânzienele sunt frumoase şi bune. Trăiesc în cete, ascunse de ochiul omenesc şi îşi fac simțită prezența doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, când cerurile se deschid. Atunci plutesc în văzduh, dansează în poieni şi pe mal de ape, cresc bobul grâului, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac.
Tot ele apără copiii de boli, alungă grindina şi vijelia, înmulțesc păsările cerului şi animalele pământului”.
La fiecare sfârşit de iunie, românii aşteaptă cu mare bucurie două sărbători: Sânzienele şi Sânpetru de Vară.
De-a lungul anului, există păstrate în tradiția populară mai multe nopți ale focurilor, dar niciuna nu este atât de magică precum noaptea de Sânziene.
În lumea satelor de altădată, după căderea întunericului, pe fiecare deal se adunau copii, flăcăi și bărbați ”înarmați” cu torțe speciale, numite făclii sau fetere, pe care le învârteau ca să ardă cât mai tare și să sară scântei.
Se credea că, cu cât existau mai multe torțe arzând frumos, cu atât mai fericit era dealul și cei care serbau pe el.
Seara, când făcliile se aprindeau, lumina se lua de la unul la celălalt, păstrându-se o distanță de cel puțin un metru și ceva între oameni. Acest lucru se petrecea în noaptea de 23 spre 24 iunie, noaptea de Sânziene.
După ce făcliile erau arse aproape în întregime, bărbații coborau pe malul râului, pe prund, unde aveau voie să vină și fete. Acolo se făcea un foc mare, peste care sărea toată lumea, apoi se intra în râu și se scăldau, doi câte doi, perechile de îndrăgostiți.
Înainte de răsăritul soarelui, pe dealuri și prin holdele de grâu, fetele se scăldau goale în rouă, fără ca nimeni să le vadă.
* Credințe străvechi ale Drăgaicei
În zorii sărbătorii, în special bătrânele satelor, însoțite uneori de tinere fete, umblau pe câmpuri, pentru a culege anumite plante de leac, ştiind faptul că acest timp e foarte prielnic pentru aşa ceva.
Sub numele ”sânziene” se ascund mai multe personaje. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de active în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică Noaptea Sânzienelor.
Al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi vindicative, flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume.
Prin nordul Moldovei, plantele erau culese numai după ce se punea în acel loc, în chip de ofrandă, pâine şi sare, iar cea mai bătrână şi mai pricepută dintre femei spunea un descântec: ”Florilor, surorilor, vă dau pâine şi sare/ Iar voi să fiţi lecuitoare de rău/ Şi blagoslovite de bunul Dumnezeu”! Apoi, se sileau să ajungă acasă înainte a răsări Sfântul Soare, altfel plantele culese nu ar fi fost bune de leac!
* Cum se protejau oamenii în Noaptea de Sânziene
Se spune că, în Noaptea Sânzienelor, ”zânele umblă pe pământ sau plutesc prin aer şi împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulțesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină” etc. Bătrânii noştri spuneau că, pentru oamenii care nu respectă cum se cuvine această sărbătoare, aceste zâne devin surate bune cu înrăitele lele sau Rusalii.
De Sânziene, fetele culegeau florile albe sau galbene, numite sânziene, şi îşi împleteau din ele cununi şi cingători. Cingătorile erau purtate peste zi, iar seara erau puse la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se puneau pe casă, fiecare membru al familiei având cununa lui. După felul în care se uscau sau erau luate de vânt ori cădeau, cununile ”vesteau” cine va avea noroc peste an, cine se va căsători sau cine va muri.
Pedeapsa favorită a Sânzienelor pentru femeile care nu le ţineau sărbătoarea de pe 24 iunie era pocirea gurii, în timp ce alte pedepse înfricoșătoare îi așteptau pe bărbaţii care juraseră strâmb, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Ritualurile fetelor mari în noaptea de Sânziene sunt recunoscute pentru puterea și forța de care sunt însoțite. Unul dintre ele se referă la aruncarea unei cununi de sânziene pe acoperișul casei. Dacă cununa rămânea pe acoperiș, era motiv de bucurie pentru fata care o aruncase. Acea fată se putea aștepta să se mărite în perioada imediat următoare, poate chiar în același an. Cununa căzută era aruncată de mai multe ori, pentru ca fata măcar să știe câți ani mai are de așteptat.
* Magia Ierbii fiarelor
Pe la miezul nopții, înflorește iarba-fiarelor, dar numai pentru câteva clipe. ”Cu această plantă se poate descuia orice încuietoare”, spuneau bătrânii umblați prin lume, drept pentru care era foarte căutată de tâlhari.
Aceștia o purtau la brâu sau încolăcită împrejurul degetului mic de la mâna stângă.
După credința poporului, la Sânziene, ”ferega pe câteva minute înflorește, luminându-se ca ziua de soare toate locurile de pe lângă ea și, atunci, cunoscând-o, o poți prinde și culege”, spuneau vracii, în taină, ucenicilor lor.
Se spunea că ”nimeni nu poate avea și vedea floarea de feregă, deoarece necuratul vrea să o aibă numai el”. ”Floarea de feregă se iscă între 10 și 12 noaptea. Ea ține până la cântarea cocoșului și apoi se trece. Numai dracul o vede când înflorește”, ziceau babele, adăugând că ”floarea de feregă e foarte bună de noroc, cine o are la casă, norocul vine la el”.
În această zi, se făcea ”descântecul de întors inima unuia către altul, spre a alunga vrajba dintre doi inși și a aduce între ei bunătatea și voia cea dragă”.
