Tradiții la mijloc de cireșar

În lumea străbunicilor noștri, Sfinții Mărunți erau considerați străjeri ai verii, deoarece se spunea că acum grâul începe să se coacă, iar porumbul crește ca smuls din pământ, după cum preciza etnograful M. Lapteș. Aliseiul (Eliseiul) grâului continuă ciclul sărbătorilor recoltei în formare: acum se formează bobul de grâu și tot acum recolta ar putea fi compromisă din cauza grindinei care se pregătește în această zi și care, drept pedeapsă, ar putea fi trimisă pe pământul celui ce nesocotește sărbătoarea.

* Aliseiul grâului

Pe 14 iunie, când în Calendarul creștin ortodox este pomenit Sfântul Prooroc Elisei, în Calendarul popular este menționată sărbătoarea lui Alisei. Este ultima din sărbătorile dedicate Sfinților Mărunți, celebrați în perioada 10-14 iunie. Pe 10 iunie este prăznuit Sfântul Mucenic Timofte, pe 11 iunie Sfântul Apostol Vartolomeu, pe 12 iunie Preacuviosul Onufrie și pe 14 iunie Sfântul Prooroc Elisei.

Sfântul Prooroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Sfântul Ilie, la poruncă dumnezeiască, să fie îndrumat spiritual de acesta pe Calea îndumnezeirii. Sfântul Ilie i-a descoperit lui Elisei revelația dumnezeiască și a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu ca îndoit să-i dea acestuia Harul prezent în el. Elisei și-a părăsit casa și familia și l-a urmat pe Sfântul Ilie până la înălțarea acestuia la cer, când i-a preluat cojocul și darul profetic.

Aliseiul se ținea de țărani, pentru ca grâul ”să bage” bob.

* Tradiții și obiceiuri de Alisei

Se spunea că Alisei fierbe piatra în foc și tot bate, dacă ziua lui nu este respectată. În această zi nu se lucrează, căci ”Eliseu ține vântul să nu bată, iar dacă cineva lucrează, se pornește vântul tocmai când grâul înflorește și atunci îi scutură floarea și nu mai rodește”, scria etnologul T. Speranția.

Existau o serie de reguli care protejau țăranul de întâmplările rele din ziua lui Alisei. Cine nu-l va ține va secera grâul cu spicul sec, deoarece ”bagă bob” spicului de grâu, îl pârguiește și-i grăbește coacerea. ”Grâul acelora care nu serbează această zi face boabe mici”.

Stuparii țineau ziua proorocului Elisei ”pentru sporul și sănătatea albinelor”. Unii țineau ziua ca acestea să nu roiască sau, dacă roiau, să prindă roiul cu regina.

În multe zone, de Alisei se lucra numai până la amiază.

Se serbează ”pentru rodul grâului, pentru paza câmpului și împotriva grindinei”. Se făceau rugăciuni pe lângă Sfântul Ilie, să-i apere de trăsnet.

Se ținea pentru grâu, să nu facă tăciune. ”Eliseu se ține ca să nu dea mană”. Când oamenii lucrau în această zi, credeau că se mănează holdele și viile.

Prin alte zone, oamenii spuneau că ”Alisei e rău de ciumă, de friguri și de boli, de orbire”. Îl țineau pentru rău de urs, adică aceia care nu-l serbau pe Proorocul Elisei aveau pagubă în vite de pe urma ursului. Era și rău de lupi. Se ținea și pentru mușcătură de șarpe, dar și pentru ”ca vitele să nu fete viței cu picioarele strâmbe”.

* Credințe și obiceiuri pierdute despre grâu

Pentru spor în casă și bogăția holdelor, la început de primăvară, se fierbea grâu îndulcit, din care mâncau oameni și vite, ba se mai arunca din aceste boabe și pe câmp. Fetele puneau grâu la încolțit, tot atunci, iar după cum creștea, interpretau în ce măsură se vor mărita, mai repede sau mai târziu.

În Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, credincioșii duceau la biserică și grâu încolțit, pe care, după slujbă, oamenii îl aduceau acasă, considerând că firele sunt bune de leac.

În noaptea dinspre Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), copiii puneau grâu la încolțit, pe care apoi îl îngrijeau cu atenție. Al cui grâu era crescut mai înalt și mai frumos în ziua Sfântului Vasile (Anul Nou), aceluia îi mergea mai bine peste tot anul.

Grâul era considerat aducător de belșug și, de aceea, în vârful țovului pe care îl purtau chemătorii la nuntă, se punea un mănunchi de spice de grâu. Țovul este un baston, gătit cu betele, panglici și basmale sau batiste.

Alt obicei se întâlnea pe la nunți: în mâna miresei se afla o farfurie plină cu boabe de grâu, peste grâu un colac, deasupra colacului un capac, pe care ardeau cărbuni înroșiți, iar deasupra cărbunilor fumega tămâie. Fata arunca peste ”adversarii” dragi cu boabe de grâu.

Mersul la biserică pentru cununie avea loc după o rânduială bine stabilită, care trebuia respectată întocmai. Înaintea miresei, mergeau mama și surorile sale, care presărau grâu și sare, ”ca să nu se lege ceva farmece”.