Un consilier local din Roznov a pierdut procesul cu ANI

pietricica turism

Vasile Cimpoeșu, consilier local PNL la Roznov, a dat în judecată Agenția Națională de Integritate, după ce-a fost declarat incompatibil, iar astăzi, 28 iunie, Curtea de Apel Bacău a pronunțat o primă hotărâre în dosar.

Respinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bacău”, a hotărât instanța.

Dacă Vasile Cimpoeșu va ataca hotărârea judecătorească, procesul va ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde durează, în medie, doi ani stabilirea primului termen.

Inspectorii ANI au stabilit că ”Vasile Cimpoeşu a încheiat contracte comerciale -achiziții directe de produse în baza unor facturi- cu S.C. Electroalex S.R.L.”. La forma în cauză, soția consilierului local avea, la data verificării, calitățile de asociat și administrator.

Potrivit art. 90, alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 161/2003, ”Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general,director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativteritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociare cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau cu regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local”. (C.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.