Epuizarea rezervei de sânge din grupa 0 nu a fost provocată, de această dată, de vreo tragedie rutieră, cum s-a întâmplat la finele lunii iunie cu stocul de sânge A, după accidentul cu trei TIR-uri de la Roman.
Cauzele pentru care nu mai este sânge din grupa 0 în Neamț țin de mobilizarea donatorilor fideli și de atragerea celor noi. Într-un județ privilegiat datorită faptului că există două puncte de colectare, la Piatra Neamț și la Roman, donatorii sunt tot mai puțini. Cei noi ajung la 200 ca medie lunară în ultima perioadă, asta însemnând oameni care ajung să facă acest gest doar fiindcă au rude și prieteni în nevoie. Nemaivorbind de faptul că donatorii fideli, cei care asigură necesarul lunar de sânge, trebuie rugați pentru a se prezenta. Nevoia de sânge dintr-o anumită grupă depinde de solicitările spitalelor din Neamț, dar și a celor din Iași, Cluj sau Târgu Mureș, acolo unde ajung pacienții nemțeni. „Este o perioadă lungă de timp de când ne confruntăm cu probleme pe diverse grupe de sânge – acum pe grupa 0 – și puțini donatori. La o medie de 600 prezentări pe lună, dintre care 200 sunt donatorii noi care vin pentru rude, este dificil să asigurăm un stoc, mai ales că în ultima perioadă am avut solicitări pe grupa 0 de la spitalele din Iași, Târgu Mureș, Cluj. Este adevărat că valoarea bonurilor de masă a rămas aceeași de câțiva ani și oamenii nu sunt stimulați în mod real pentru donarea de sânge și suntem nevoiți să apelăm zilnic la donatorii fideli. Este adevărat că medicii din spitale ar trebui să se implice mai mult în a recomanda donarea de sânge. Poate ar trebui modificat și contractul-cadru din Sănătate, pentru o promovare reală a donării benevole”, a declarat dr. Victoria Marin, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină Neamț.
Nevoia de sânge din toate grupele și din ambele antigene – pozitiv și mai ales negativ – este dată și de fluctuația numărului celor care se prezintă la donare, dar și de cererea spitalelor. Campaniile care se fac, periodic, inclusiv de spitalele nemțene, au oarece eficiență, pe moment. Iar pe termen lung, este nevoie de educație, mai spune șefa CTS Neamț.
(C.I.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





