Moartea îndrăgitului cântăreț Ilie Micolov i-a surprins pe prietenii care, de Sfântul Ilie, i-au făcut o vizită la Oglinzi.
Medicul de familie Cornel Petre-Ciudin, din Oglinzi, este unul din cei care au petrecut vineri, 20 iulie, alături de artist și verișoara lui, Tatiana Filimon, cea care l-a găzduit din primăvara acestui an. „Eram mai mult decât medicul lui de familie, eram prieteni de mulți ani și vineri, de ziua numelui, i-am făcut o vizită, au venit și câțiva artiști din Brașov, printre care și Adrian Mărgărit, i-am adus tort. Ne-am adunat acasă la verișoara lui, Tatiana Filimon, cea care l-a adus de la București în luna mai și a avut grijă de el. Vineri, fratele Ilie, cum îi spuneam eu, se simțea bine, a râs cu noi, am cântat, a servit tort. Am stat până noaptea la el. A doua zi, sâmbătă, pe la ora 10.25, m-a sunat doamna Tatiana și mi-a spus că nu e bine, am sunat la ambulanță și apoi m-am dus și eu la el. Când am ajuns, ambulanța era deja acolo, dar Ilie n-a mai putut fi readus la viață. El era foarte bolnav, avea un neoplasm osos, diabet, insuficiență renală, obezitate, a fost un om căruia nu prea i-a plăcut să meargă la medici, în viața lui. Chiar și când a fost internat la Spitalul Județean din Piatra Neamț, pe la începutul lunii iulie, după o fractură de femur, n-a stat decât două-trei zile la ortopedie, a făcut câteva investigații și a ieșit pe semnătură. Oricum, sâmbătă dimineață, când m-a sunat doamna Tatiana, am rămas surprins, fiindcă părea bine cu o zi înainte. Sâmbătă, întruna a sunat telefonul lui, artiști din București întrebau dacă a murit, parcă nimănui nu-i venea să creadă. Acum, merg la Suceava, la înmormântare”, ne-a declarat dr. Cornel Petre-Ciudin.
Rudele și prietenii din Neamț au însoțit,ieri, sicriul spre Suceava, orașul în care la 2 iulie 1949 s-a născut Ilie Micolov. O altă prietenă a familiei Filimon, care a fost alături de artist în ultimele lui ore, este Mirela Lungu, din orașul Târgu Neamț: „Am fost alături de el, fiind prietenă cu Tatiana. El avea un cancer osos şi l-am dus la spital la Piatra, unde a stat internat trei zile. Apoi a venit la Oglinzi. Chiar de Sf. Ilie am sărbătorit alături de el, i-am cântat la mulţi ani, a cântat şi el. A fost vizitat şi de câţiva prieteni de la Zărneşti. A mâncat tort şi spunea că se simţea bine. A doua zi de dimineaţă a cerut să mănânce şi a băut cafeaua. La câteva minute i s-a făcut rău şi a murit. Avea un ulcer varicos. Fiind cetăţean de onoare al oraşului Suceava, a fost trimisă o firmă care l-a transportat. Sicriul este depus la Biserica „Sfântul Gheorghe” din cartierul Mirăuţi din Suceava şi mâine va fi înmormântat, la ora 10”.
(C.I., C.T.S.)