Notele obținute de profesorii din Neamț la proba scrisă a examenului de definitivat aduc promovabilitatea la 79,75%, înainte de contestații.
Inspectoratul Școlar Neamț a calculat rata de promovabilitate după publicarea astăzi, 24 iulie, a notelor la proba scrisă. „Procentul de promovabilitate se calculează pe media de examen, care include nota la proba scrisă. Nu există, conform metodologiei, notă minimă de promovare a probei scrise, dar nota la proba scrisă are o pondere de 70% din media de examen, care trebuie să fie minim 8 pentru promovarea examenului de definitivat”, a declarat inspectorul școlar Rodica Ciuchi. Din cele 163 de cadre didactice care au susținut această probă, 136 au obținut note de la 7 în sus, dintre care trei de 10, iar alți 15 candidați au obținut note de 5 și mai mici. Cele mai multe note sunt între 8-8.99, respectiv 64 de profesori.
Contestațiile la nota de la proba scrisă se depun la centrul de examen de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț astăzi, până la ora 20 și mâine, 25 iulie, până la ora 14.
(C.I.)
Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău






