Pe 18 iulie 1938, la Pelișor, Sinaia, se stingea din viață Maria, cea care a fost cea mai iubită regină a României, ”Mama Regină”, ”Mama răniților” sau ”Regina soldat”.
”Şi ne privirăm faţă în faţă, poporul meu şi eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiinţe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiţie sau un simbol, ci aclamau şi o fiinţă pe care ajunseseră s-o înţeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor”, descria Maria, în memoriile sale, momentul când a devenit Regină. Se întâmpla în 1914, când Ferdinand I a depus jurământul, devenind Rege și urmându-i astfel, unchiului său, Carol I. După jurământ, Regele a fost aclamat, apoi a fost aclamată şi Regina.
* Destinul unei regine
”M’am născut în Eastwell, în Kent, în 1875”, scrie Regina, în prima pagină a memoriilor sale. Tatăl ei, Alfred, duce de Edinburgh și mai târziu Duce de Saxa Coburg Gotha, al doilea fiu al Reginei Victoria, se căsătorise, în 1873, cu Maria Alexandrovna, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În ”casa mare, cenușie, cu parcul său admirabil, cu pădurile, peluzele și orizontul său larg”, prințesa Missy, cum o alinta familia, a petrecut o copilărie fericită și fără griji, în tovărășia fratelui ei mai mare și a celor trei surori mai mici. În 1887, ducele de Edinburgh, marinar de carieră, a fost numit comandant-șef al flotei britanice în Mediterana și s-a stabilit la La Valette, împreună cu familia sa. A urmat apoi Coburg și micul castel de Rosenau, orele lungi de studiu, timpul petrecut în Rusia și în Anglia.
La 10 ianuarie 1893, tânăra prințesă s-a căsătorit cu Ferdinand de Hohenzollern, prințul moștenitor al României, nepotul Regelui Carol I și al Reginei Carmen Sylva și fiu al prințului Leopold. De la 1893 până la moartea Regelui Carol I, în 1914, a urmat viața la Curtea României, întreruptă de câteva călătorii în străinătate. În memoriile sale, Suverana povestește, cu un pitoresc din care nu lipsește melancolia, primii ani petrecuți la București, constrângerea impusă de rigiditatea austeră a ”unchiului”, lipsa de confort a palatului prea pompos, contrastul cu viața liberă din Eastwell, din Malta și chiar din Coburg.
În 1894, prințesa moștenitoare naște primul copil, un fiu, viitorul Rege Carol al II-lea. Avea să mai aibă trei fete și doi băieți: pe prințesa Elisabeta, pe principesa Maria – care, în 1922, s-a căsătorit cu Regele Alexandru al Iugoslaviei -, pe prințul Nicolae, pe principesa Ileana – ulterior, Arhiducesa Anton de Habsburg – și pe micul principe Mircea, care a murit la începutul Primului Război.
Totuși, tânăra principesă a izbutit să se obișnuiască cu noua ei patrie. Cu multă satisfacție descoperă frumusețea firii, spiritul și farmecul locuitorilor. Ea începe să se intereseze de politică și, prin operele sale sociale, se apropie de poporul căruia avea să-i dea, mai târziu, atâtea dovezi de devotament.
În decembrie 1913, principesa moștenitoare face o călătorie în Germania, spre a asista la înmormântarea soacrei sale, principesa Antónia de Hohenzollern, apoi rămâne o bucată de vreme în Rusia. «După aceea, deodată, se produce atentatul de la Sarajevo; neliniștea, groaza, războiul. Ce avea să facă România, legată de Tripla Alianță printr’un tratat definitiv!? La 3 August 1914, bătrânul Rege Carol întrunește la Sinaia consiliul de Coroană. Dar, în acest ceas tragic, țara se desparte de dânsul și el rămâne singur, cu unul dintre miniștrii săi, spre a cere intrarea imediată a României în răsboi, alăuri de puterile centrale.
În ziua aceea se hotărăște păstrarea neutralității. Însă pe măsură ce evenimentele se desfășoară pe fronturile străine, tensiunea dinăuntrul țării devine mai gravă, partizanii aliaților mai numeroși. În noaptea de 9 Octombrie, bătrânul monarh, îndurerat și obosit, moare subit. Prințul Ferdinand și Principesa Maria devin suveranii țării. La 27 August 1916, cedând în sfârșit presiunii aliaților și unui curent puternic din interior, România, la rândul ei ia armele împotriva imperiilor centrale.
Victoria finală a aliaților, în 1918, dă României Transilvania, Bucovina, Banatul și Basarabia. Visul unității naționale e realizat. Aceasta nu înseamnă însă că și unitatea însăși e fapt împlinit. Opera de adaptare, de reconstrucție și de organizare care-a urmat a fost uriașă. Regina Maria n’a încetat să-l ajute pe Regele Ferdinand în această operă impresionantă, care se complica prin lupta partidelor politice. La 20 iulie 1927 Regele Ferdinand moare și dânsul».
Pentru a da o tușă finală portretului acestei mari regine, rămân cuvintele rostite de ea atunci când țara avea, poate, cel mai mult nevoie de cuvinte de îmbărbătare. Era în timpul Primului Război Mondial, atunci când demoralizarea armatei ajunsese la apogeu. Singură, Regina Maria mai credea în victorie și a transmis armatei cuvintele care au îmbărbătat și pe cei mai șovăitori dintre oameni: ”N’avea teamă, pământ al României! Feciorii tăi se vor întoarce și-ți vor sfărâma lanțurile. Aceasta e solia pe care ei ți’o trimit cu vocile renăscute ale primăverii. Nu vor șovăi, nu vor tremura în fața sforțării ce-și așteaptă împlinirea”.
SURSA: De ieri și de azi