Dr. Janos Szederjesi, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, ne-a declarat că, până astăzi, la ora 12, mai sunt internați 6 dintre cei 15 răniți aduși în cursul nopții. Din cei șase, patru răniți sunt mai grav, dar starea lor este stabilă.
”Doi pacienți au fost deja externați pe timpul nopții, nu aveau leziuni importante și nu au necesitat investigații suplimentare. Din cei 13 pacienți rămași, 7 sunt în curs de externare. Unii deja au fost trimiși la domicilii, aveau traumatisme cranio-faciale, fracturi la nivelul membrelor inferioare. Din cei 6 pacienți internați, unul este mai grav, o femeie de 56 de ani. Este internată în secția clinică de ATI, cu multiple fracturi costale, fracturi de coloană vertebrală amielică, colecții pleurale bilaterale și pneumotorace. Momentan, este conștientă, stabilă hemodinamic și respirator. Un pacient de 47 de ani este internat în secția de Chirurgie Clinică I, cu o colecție intratoracică în observație, urmează să se facă evaluări suplimentare. O pacientă de 60 de ani este internată în secția clinică Neurochirurgie, cu fractură de apofiză spinoasă, sub supravegheraicie. Probabil, în cursul zilei de mâine, dacă totul va fi bine, va fi externată. O pacientă de 41 de ani este internată la Chirurgie Plastică și Microreparatorie, cu o plagă la nivelul antebrațului. Mai sunt doi pacienți la UPU, cu fracturi de apofiză spinoasă la nivelul coloanei vertebrale, care, probabil, vor fi orientați către spitalele teritoriale”, a declarat directorul medical al spitalului din Târgu Mureș.
Celelalte victime ale incidentului de ieri seară, de la Durău, când balustrada unei pensiuni s-a prăbușit cu tot cu nuntașii de pe terasă, figurează în evidența Serviciului de Ambulanță Neamț. Raportul SAJ îl regăsiți aici. (C.I.)