Spațiile reabilitate din secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț sunt departe de a corespunde, măcar unor cerințe minime. N-o spune, cum ar fi trebuit s-o facă, din păcate, comisia de recepție a lucrărilor din spațiile în care s-a mutat parțial activitatea secției, pentru că nimeni nu s-a îngrijit să se intre în legalitate. În locul comisiei, lucrurile sunt semnalate de medicul șef de secție, care a observat, odată cu mutarea în al doilea corp, o serie întreagă de deficiențe: ”Au fost de la DSP să vadă stadiul lucrărilor și dacă se poate face recepția a ceea ce s-a făcut. Teoretic, nu se poate face, fiindcă mai sunt de adus niște îmbunătățiri, gen dușuri, chiuvete în fiecare salon...”, ne-a declarat dr. Suzana Constantinescu, după ”controlul inopinat” al inspectorilor sanitari din 21 august. Deficiențe ce n-ar fi trebuit să existe în niște încăperi proaspăt renovate, dintr-un spital public, în urma unor lucrări plătite cu bani grei.

Așa că șefa secției a pus pe hârtie situația de plâns de la Pediatrie și a cerut ajutorul noii conduceri a spitalului, în speranța că secția nu va fi nevoită să treacă prin a treia iarnă în condiții de șantier. Este de neimaginat ce a găsit dr. Constantinescu în saloanele renovate de la etajele 2 și 3 din corpul B, ultimele în care copiii au fost mutați: varul cade de pe pereți și nu rezistă la ștergere, neoanele sunt deja arse, apa se infiltrează prin pereți (foto document).
Nu este prima dată când șefa pediatriei reclamă lucrările făcute și cere acum ca măcar corpul B să fie gata, în această toamnă. (C.I.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital






Un comentariu
Iaca, serbăm acușica 30 de ani de când în România se rescrie, parcă, Balada Meșterului Manole.
Meşterii grăbea,
Şfările-ntindea,
Locul măsura,
Şanţuri largi săpa
Şi mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Ce-i drept, în zilele noastre, surpatul ăsta are și el gheșeftu` lui.