Asociația Avertizorilor Nemțeni este organizația nonguvernamentală condusă de Jănel Iosub, cel care de mai mult timp se află într-un război public cu PSD-ul. Fost membru al partidului, aflat pe lista consilierilor locali de Piatra Neamț, promovat director la Locativserv, societate a municipiului Piatra Neamț, a fost una dintre gurile de foc ale partidului în războiul cu primarul liberal Dragoș Chitic. Rămas fără serviciu, ignorat de cei din partid, și-a înființat această asociație și a început să trimită adrese către autorități. În ce măsură sunt ele deranjante, rămâne să constatăm în timp.
O primă adresă are legătură cu un un subiect scos la lumină de Mesagerul de Neamț și este adresată prefectului Danielea Soroceanu: ”Vă rog sa ne comunicați care este cadrul legal prin care ați cerut informații despre un angajat al SC SALUBRITAS SA ,în persoana domnului Dulama Laurentiu și la ce vă sunt necesare aceste informații. Va anexez adresa dumneavoastra.”
Următoarele adrese sunt adresate președintelui Consiliului Județean Neamț și au legătură cu alte subiecte apărute în presa județeană. De exemplu, președintelui Ionel Arsene i se cere copia documentului ”prin care s-a validat și a fost numit în urma concursului de director adjunct marketing la Complexul Muzeal Neamt, Domnul Soroceanu Constantin Cristian,cu semnăturile Președintelui Consiliului Județean Neamț, cât și a secretarului Judetului Neamt. Acest document ne este necesar pentru verificarea legalității de către Agenția Națională de Integritate.”
O altă adresă are în vedere o licitație pentru o investiție a Consiliului Județean Neamț, licitație despre care se spune că este blocată administrativ. Jănel Iosub cere să i se comunice ”care este cadrul legal ce a stat la baza blocării licitației pentru lucrările „Modernizare DJ 209 B-Mălini-Stînişoara-Borca km 44+000-51+000” si ”cine a dispus si semnat blocarea acestei licitatii.” (V.B.)
Un comentariu
Ce doresc sa spun, in stil tipic mioritic, daca maine Domnul Iosub reintra in gratii si este promovat, sa spunem un subsecretar de stat (fiindca de alea locale ca director general s-au cam epuizat!) sau ceva asemanator, la pariu ca aceasta hartuire dispare?! Pana atunci, nu spun ca nu are uneori dreptate, dar in momentul in care a acceptat politic (si mai mult daca ar fi fost nepolitic numit) un post grasut, in clipa urmatoare trebuia sa fie constient ca va sosi o vreme când va trebui sa plece. Fara scandal! Asa e viata in Romania, daca nu stiati Domnule Iosub!
O zi fumoasa tuturor