Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a promis astăzi, 2 august, la Piatra Neamț, că se va implica în finanțarea lucrărilor de reabilitare a secției Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. În același timp, ministrul Pintea a dat de înțeles că fondurile alocate anul acesta au respectat solicitările Consiliului Județean Neamț și a insistat că este nevoie de finalizarea proiectului. „Acest obiectiv este cofinanțat și de Ministerul Sănătății. Anul acesta, Ministerul Sănătății a făcut o alocare bugetară de 3,450 milioane lei pentru Pediatrie. Venind aici, îmi dau seama că nu este suficientă și că domnul președinte (n.n. – Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț) a fost prea modest, dar este nevoie de finalizarea acestui obiectiv. Secțiile Pediatrie au niște condiții speciale: împărțirea pacienților pe saloane se face pe grupă de vârstă, pe patologii. Sunt lucruri mai delicate, de aceea este obligatoriu să finanțăm această investiție ca să se finalizeze cât mai repede. Când ai șantier și ai și activitate medicală, nimeni nu te scuză vizavi de igienă, de infecțiile asociate actului medical! Eu, personal, îmi asum continuarea finanțării, deși nu este o sumă mică”.
Declarația a fost dată la finalul vizitei pe care ministrul Soria Pintea a făcut-o astăzi la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Președintele Ionel Arsene a ținut să adauge, legat de situația de la Pediatrie, că în acest moment „situația a fost deblocată, am adus plățile la zi și sper ca în cel mai scurt timp să reușim să finalizăm această investiție”.
Ministrul Sănătății a început vizita cu zece minute înainte de ora 12, cu șantierul blocului chirurgical din pavilionul nou, închis de ceva vreme. Sorina Pintea a apreciat calitatea investiției, dar s-a arătat extrem de mirată și în același timp dezamăgită de faptul că lucrările s-au oprit cu un pas înainte de a fi gata. La întrebarea „Este păcat că investiția s-a oprit la 90%, cine a putut să oprească în felul acesta investiția?!”, răspunsul a venit din partea lui Dan Vasile Constantin, consilierul președintelui CJ Neamț, care a explicat că „au fost finanțări nepermanente”!!! Președintele Ionel Arsene a adăugat că în acest moment se face o nouă expertiză pentru continuarea lucrărilor și că „în cel mult o lună de zile vom avea un răspuns, pentru a da în folosință cât mai repede și această investiție”.
Unitatea de Primire a Urgențelor, care va intra în proiect de extindere și dotare, a fost următoarea secție pe care ministrul Pintea a vizitat-o. Deși a declarat că știe situația aglomerării și a lipsei de personal, ministrul Sănătății a fost pentru a doua oară surprinsă, când a aflat dimensiunea disproporției: la 200 de pacienți în 24 de ore, sunt doar 10 medici.
Vizita în secția de Boli Infecțioase, care făcea parte din programul ministrului, a fost anulată, iar la capătul celor 40 de minute alocate, delegația oficială a intrat în clubul spitalului unde a avut loc o discuție cu medicii șefi de secții, cu noul manager, dr. Codruț Munteanu, care a însoțit oficialii pe tot parcursul vizitei și cu directorul financiar contabil al spitalului.
(C.I.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





Un comentariu
Finantarile au fost nepermanente. Doar danvasileconstantin a fost permanent !