Douăsprezece localități au fost afectate de precipitațiile abundente căzute în cursul zilei de 31 iulie pe teritoriul județului Neamț. Pompierii nemțeni au evacuat 6 persoane din satele Lunca și Nemțișor – comuna Vânători Neamț, iar localitățile Bahna, Miron Costin, Hociungi, Izvoare, Broşteni, Cârligi, Arămeşti, Secuieni au rămas fără energie electrică. În satul Ungheni, comuna Răucești 300 de oi au fost salvate după ce au rămas pe o insulă, înconjurate de apă, iar la Drăgănești 7 locuințe au fost inundate după ce pârâul Târzia și-a ieșit din matcă. La Piatra Neamț pompierii au fost chemați să scoată apa din subsolul clădirii Centrului Militar Județean Neamț.
Situația meteorologică nu pare a se îmbunătăți, cel puțin până în această noapte la ora 24.00.
Rămân în vigoare o atenţionare meteorologică COD GALBEN valabilă pentru intervalul 01.08.2018 ora 08.00 – 01.08.2018 ora 23.00, prin care sunt prognozate însemnate cantităţi de apă de 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și o atenţionare hidrologică COD GALBEN valabilă pentru intervalul 30.07.2018 ora 12:00 – 01.08.2018 ora 24:00, prin care au fost prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR APĂRARE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Moldova, Bistriţa, Trotuş, Bârlad. (E.C.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





