Acum câteva zile, am primit la redacție un comunicat de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, instituție care are în grijă administrativă și drumurile din Neamț. Șef este un anume domn Ovidiu Laicu, cunoscut în zonă pentru modul cum are grijă de programul de lucru al secretarei instituției (mai multe amănunte aici), și prin grijă căruia am fost binecuvântați, noi, nemțenii, cu acest comunicat.
Comunicatul începe cu o enormitate, pe care o poate confirma orice participant la trafic în Neamț, că, din 2013 și până în 2018, drumurile naționale de pe raza județului Neamț au cunoscut o îmbunătățire semnificativă!!! Cu excepția anului trecut, instituția lui Laicu și-a bătut joc de nemțeni și a revenit asupra atitudinii din momentul în care funcția i-a fost salvată de un nemțean. Cu multă nonșalanță și tupeu, omul de la instituția care administrează drumurile județului recunoaște că, de 40-50 de ani, nu s-au mai efectuat lucrări pe drumurile importante din Neamț și că trebuie să fim mulțumiți și cuminți că s-a realizat totul în mandatul său, dar nu din proprie inițiativă, ci pentru că Ionel Arsene l-a sprijinit în derularea lucrărilor și, mai ales, în mediatizarea lor.
Ce mai aflăm din spusele celor de la Iași? Că există mai multe nivele ale incompetenței administrative. La primul nivel, aflăm că, deși se bucură de sprijinul și interesul lui Ionel Arsene, Laicu&Comp. nu au reușit să liciteze acordul cadru pe trei ani pentru județul Neamț, pentru 200 km de covoare asfaltice, pentru că ar fi contestații. Evident, în comunicat, nu ni se oferă amănunte semnificative, cum ar fi când a început procedura, cine a participat și, mai ales, cine a contestat, pentru că noi, șoferii de rând, fără secretare în mașină, nu suntem demni să știm asemenea detalii sordide, precum multe drumuri naționale din Neamț. Că asfaltatori avem buluc, mai ales la lucrări cu finanțare asigurată politic.
Nivelul următor se referă la capacitatea echipei Laicu de a număra și a previziona. Oamenii ăștia, mari specialiști, au reușit să numere câte puncte cu calamități sunt pe drumul DN 15, Poiana Largului-Bicaz. 18. Trecem peste faptul că drumul în sine este o calamitate, administrată măiastru de Laicu&Comp. Să reținem că, ”deși avem prevăzute resurse financiare, niciun constructor nu și-a manifestat interesul pentru a contractarea lucrărilor. În continuare, facem eforturi pentru găsirea unui constructor și demararea lucrărilor. Menționăm că întreg drumul DN 15, sectorul Poiana Largului – Piatra Neamț, este un drum național cuprins în programul de modernizare al DRDP Iași.”
Altfel spus, nimeni nu ar vrea lucrări de asemenea anvergură, finanțate, din motive obscure, pe care dl. Laicu nu le înțelege, după cum ne spun comunicatorii instituției. Îi facem noi o propunere: întrebați pe la instituții județene care firme ar fi agreate și își pot permite să mai ia lucrări și să le și execute. Evident că un reportaj profesionist, publicat la Q Magazine, făcut acum pe drumul respectiv, ar putea duce la o identificare mai rapidă a unui brand turistic pentru Neamț, dar și la popularizarea nevoii de constructori.
Din ce ne spune dl. Lașcu, nimeni nu vrea lucrări cu finanțare asigurată. Oare de ce? Pentru că evaluările sunt prost făcute sau pentru că nimeni nu îndrăznește să se înscrie la licitație? Iar dacă nimeni nu are curaj, care o fi motivul?
Al treilea nivel al incompetenței prezentat în comunicatul de presă este la nivelul podului de la Preluca. Unde echipa lui Laicu a reușit să se facă de râs total. Drumarii naționali dau o lovitură sub centura autorităților locale nemțene, spunând că expertiza tehnică a constatat, ”printre altele, o distrugere în proporție de 40% a armăturii de rezistență la grinda principală amonte, cauzată în principal de loviri repetate de către autocamioanele care circulă pe sub pod, pe un drum de serviciu aflat în administrarea autorităților locale”. Tradus, ar suna cam așa: șoferii zăbăuci din Neamț treceau pe sub pod și, cu încăpățânare, dădeau cu capul autocamioanelor de bârna inferioară a podului, iar cel mai deștept, adică podul, a cedat în proporție de 40%!
Culmea, nici podul n-a vrut nimeni să-l repare, deși nu are logică, dacă există bani și un proiect corect întocmit. Numai că, din comunicat, aflăm că abia după înlăturarea mixturilor asfaltice de pe pod au fost cerute ”încercări și teste suplimentare ale materialelor”! Apoi specialiștii au venit și au constatat ce știa/ vedea toată lumea: ”a constatat că betonul din consola de trotuar, deși are rezistența corespunzătoare normelor în vigoare la data construcției podului, nu mai poate fi menținut în lucrare din cauza celorlalte caracteristici fizico-chimice (fisuri verticale și orizontale) și, în consecință, va fi demontată consola de trotuar pe toată lungimea podului.”
Dacă n-ați înțeles foarte clar despre ce este vorba vă spunem noi: avem una consolă cu rezistență corespunzătoare la data construcției podului, dar cu caracteristici fizico-chimice proaste acum! Băi, specialiștii lu’ pește, cum să nu fi fost corespunzătoare la darea în folosință a podului?
Finalul despre podul de la Preluca este apoteotic. Aflăm, acum, că firma care îl repară are permisiunea să intre pe obiectiv și să se reapuce de lucru, pentru că s-a modificat proiectul și s-a prelungit durata de execuție. Ideea este chiar au fost sistate lucrările? Când? Că niște omuleți care se agitau în zonă au fost văzuți tot timpul la umbră. Sau totul este, din nou, un joc mediatic de proastă factură, ca să justifice incompetența celor de la DRDP și indolența constructorului? Ca să nu mai vorbim despre protejarea imaginii lui Ionel Arsene, care a crezut că podul se va reface în termen și s-a pozat curajos pe el, evident doar ca un sprijin pentru cei de la Drumurile Naționale.
În rest, puteți fi calmi! Laicu și ai lui ne liniștesc: pe pod se circulă nu în coloană, ci ”conform legislației și normativelor aferente efectuării lucrărilor de reparații, cu restricțiile și semnalizarea rutieră de rigoare.” Pentru că profunzimea degradărilor nu a putut fi prevăzută inițial de profunzii specialiștii ai instituției.
Numai pentru acest comunicat, emis de instituția pe care o conduce dl. Laicu, acesta ar trebui demis. Pentru că în el este prezentată în profunzime incapacitatea de a administra drumurile județene, cel puțin pe cele din Neamț.
Valentin Bălănescu
Comunicatul DRPD Iași îl puteți lectura aici.
Un comentariu
Exista și interpretarea pupincurista a acestui comunicat pe “site-ul numărul 1”. Cum dracu de neagă ăștia evidentă? Oare eu merg cu elicopterul, nu cu mașina?