Sfântul Moise, prăznuit pe 4 septembrie, a trăit cu 1.500 de ani înainte de Întruparea Domnului Hristos şi a trăit la curtea faraonului. El a lăsat scrise primele cinci cărți din Sfânta Scriptură. Sfântul Prooroc Moise a fost persoana aleasă de Dumnezeu să scoată poporul lui Israel din robia egipteană. La 40 de ani, a fugit în Madian, lângă Muntele Sinai, pentru că a ucis un egiptean. După alţi 40 de ani, pe care i-a trăit ca păstor, Dumnezeu i-a poruncit să scoată evreii din Egipt. Pentru că faraonul nu a fost de acord cu eliberarea triburilor iudeilor, Dumnezeu a trimis 10 pedepse Egiptului. La final, faraonul şi oastea sa au fost înecați în mare, după ce aceasta a fost despărțită miraculos de Moise, pentru ca evreii să ajungă pe celălalt mal.
Alţi 40 de ani au călătorit evreii prin pustiu, unde Moise le-a fost prooroc şi legiuitor. Sfântul Prooroc Moise a murit la 120 de ani, fiind înmormântat pe muntele Nebo.
În Calendarul popular, ziua lui Moise se ținea pentru ca oamenii să aibă noroc la vite și la vânat. În popor, se spunea că acest sfânt și-a petrecut viața în codru, alături de vite și sălbăticiuni.
* Superstiții de-ale vânătorilor de altădată
Traista de vânătoare, făcută din cânepă, nu se săpunește, în caz că trebuie spălată, pentru că vânătorul nu va mai avea noroc la vânat.
În prima zi de primăvară, vânătorii ucideau orice fel de pasăre le ieșea în cale, pentru a avea noroc la vânat peste an.
Femeia gravidă păstra un oscior din vânatul pe care îl mânca, pe care apoi îl punea în apa în care se scălda copilul născut, pentru ca acestuia să nu-i apară pe trup răni asemănătoare cu acelea ale vânatului.
Vânătorii legau, la cocoșul armei, o coadă de iepure, crezând că astfel vor atrage în bătaia puștii mai mult vânat.
Vânătorii au noroc, fiindcă spiridușii le aduc vânatul în bătaia puștii. În general, se spune că orice om ”trebuie să aibă spirituș”, când este îndemânatic la multe treburi, când duce la bun sfârșit orice lucru, cât ar fi el de dificil de realizat, când inventează ceva nou la care nu visase nimeni până la el. Sufletele celor care au spiriduș merg direct în iad după moarte, unde trebuie să suporte chinurile veșnice, să facă tot ce le poruncește spiridușul, tot așa cum și el a îndeplinit toate poruncile.
