Sâmbătă, 6 octombrie, zi de referendum. La Roznov, la primele ore ale dimineții, lumea părea să nu-și fi ieșit din rutină. Agitație la piața din oraș și, mai ales, în bazarul organizat săptămânal. Fiecare își vede de treabă. Unii nici nu știu ce se votează. Gospodinele încă mai caută zarzavaturi pentru iarnă.
La o bodegă din apropierea gării, se discută, însă, aprins despre referendum. În fața câtorva păhărele cu rachiu, asezonate cu o cafea la dozator. Doar se discută, pentru că, spun oamenii, n-au timp să meargă la vot. Că ”e multă treabă acasă și ziua trece repede”.
La vreo 20 m, în gară, la secție, liniște deplină. Membrii comisiei așteptau votanți oricare ar fi fost ei. Cu supărare în glas, președintele a mărturisit că, până la ora 10, în secție n-a intrat nimeni. În urnă sunt, totuși, 6 voturi, de la membrii biroului electoral. Avea speranța ca măcar o parte din pasagerii puținelor trenuri care mai trec prin Gara Roznov să intre să voteze. ”Cum o fi, cu da sau, dar să voteze!”.
Afară, la câțiva metri de piață, sprijinind o bicicletă, un localnic întreba un trecător ce trebuie să voteze: ”Aș vota, dar… Omule, spune-mi și mie! Ori eu sunt prost, ori n-am înțeles bine, ce trebuie să fac?”
Un domn, care părea a fi la curent cu viața politică, îi explică mândru ce trebuie să facă: ”Te duci matale ori la secția asta ori unde ai votat data trecută. Să ai buletin cu tine. Acolo pui ștampila pe NU când îți dă buletinul de vot, dacă nu ești de acord cu întrebarea scrisă acolo. Dacă ești de acord, pui ștampila pe DA. Acu’ nu votezi cu nimeni, că nu se alege nici primarul, nici președintele țării!”.
”Bun așa!”, i-a răspuns omul, apoi s-a îndreptat fix spre bodegă, pentru că un referendum merge uns cu un rachiu…
În bazar, cam aceeași atmosferă. Doi vârstnici luau micul dejun cu mici și bere pe o terasă deschisă parcă special pentru ei.
– Tataie, ai votat? Dar matale, mamaie?
– N-am votat, da’ votez mâine. Că așa a spus părintele la biserică. Azi am ieșit în târg, că e zi de muncă și mâine, după slujbă, mergem.
– Dar ce votezi, mamaie?
– Votez ce a zis părintele, că DA.
La Piatra Șoimului, comună mare, frumoasă, cu primar gospodar, cu număr mare de locuitori și multe secții de votare, pe ulițele asfaltate, liniște deplină. Pe primar, cunoscut pentru numărul de mandate și pentru modul cum reușește să-și mobilizeze electoratul, l-am găsit la cea mai mare secție din comună, la Școala din Luminiș. ”Este 11 ceasul și au venit să voteze foarte puțini oameni. Uitați ce liniște e în sat! Azi e sâmbătă și lumea e la muncă, pe câmp. Poate mâine va fi mai bine”.
Curioși să vedem pe unde e lumea la muncă, am pornit spre tarlalele cu porumb, până la hotarul cu Tazlău și Borlești. Nici țipenie de om!… Primarul, a rămas, totuși, optimist că mai multe voturi se vor aduna până la închiderea urnelor, duminică, 7 octombrie. Numai 1.669 din 6.900 pe liste permanente, plus 92 pe liste suplimentare și 12 cu urna mobilă. 25,69%.
Pornind mai departe, spre Borlești, altă așezare cu mulți locuitori și primar la fel de gospodar, găsim străzile pustii. Ici și colo, pe la câte o poartă, câte o căruță încărcată cu porumb și câte un bătrân pe prisma casei. Liniște deplină. Într-o școală dichisită, cinci doamne așteptau votanți. De orice fel și în orice condiții. Ora prânzului nu a adus pe nimeni în secția care avea arondați peste 1.400 de alegători. Plictiseala și atmosfera de lume uitată a domnit până la închiderea urnelor și-a referendumului, cu mici excepții, după încheierea liturghiei de duminică de la biserica lângă școală.
Nimic nu s-a schimbat în cei câțiva kilometri ce despart Borlești de Tazlău. Mănăstirea, dezlipită parcă dintr-un tablou, străjuia școala și secția de votare din satul cu același nume. Un membru vigilent al biroului electoral de la secția din apropiere, poate mai vigilent decât polițistul de la intrare, întâmpină orice ființă umană care intră în curte. ”Poftiți vă rog! A… sunteți de la ziar! Vă cunosc! Până acum foarte slabă mișcare. Poate mâine va fi mai bine. Așteptăm să vină lumea să voteze, ce putem face altceva!”.
A doua zi de vot, ceva mai departe, la granița cu județul Bacău. Sate uitate parcă de lume, străzi pustii și patru secții de votare. Ceva agitație în centrul comunei, la Români, unde școala e față în față cu biserica. O doamnă președinte de secție, transformată în jandarm, verifică atent acreditările. Le citește literă cu literă, după care ne poftește în secția de votare. Câțiva alegători rătăciți intră, și ei, nu înainte de a cere informații despre urna mobilă. Se dau explicații și se cer documente medicale pentru urna mobilă. Oamenii votează și pleacă, lăsându-se păgubași cu urna mobilă.
Vizavi de școală, un autocar parcat în fața unei case. La fel de vigilentă, doamna președinte de secție iese cu noi și ține să precizeze că ”nu aduce oameni la vot, stă parcat acolo de câteva zile”.
Mergând pe recomandarea primarului de Români, traversăm un drum agricol, asfaltat ca în palmă, și ajungem la Podoleni, fix în centrul administrativ al comunei. Două secții de votare și două birouri electorale, unde domnea aceeași plictiseală ca peste tot. Votanți puțini și dezorientați. Vigilența, însă, mereu prezentă. În cazul acesta, la observatorul desemnat de o asociație bisericească. A fost, poate, cel mai ocupat. Avea de supravegheat ambele secții de votare, alergând între ele în căutarea eventualelor nereguli. Poate dacă ar fi fost alegători, ar fi fost și nereguli…
Deja se contura foarte clar cum avea să se încheie referendumul de două zile, lucru confirmat, ulterior, de Biroul Electoral Central.
Irina ȘTEFĂNESCU
