Motto: ”Se alege președintele, parcă, dar nu știu exact, că n-am timp de televizor” – român creștin cu drept de vot.
Sâmbătă, 6 octombrie, la secția 283 din Girov, comisia aștepta: 16 votanți se prezentaseră până la ora 11, din 1.400 înscriși. ”Nu avem solicitare pentru urna mobilă, dar acum, spre deosebire de alte procese electorale, se poate face cerere și în zilele de vot, cu condiția să fie făcute până la o oră rezonabilă, ora 20, ca să avem timp să ajungem și să ne întoarcem în secție până la ora 21”, a punctat consilierul juridic Loredan Mormoe, președintele secției.
”Oamenii nu prea vin azi, că-i zi de muncă. Prezența e slabă, oamenii au de cules porumbul, strugurii, este de treabă. Sperăm să vină mâine”, a întărit Maria Spiridon, observator din partea Asociației Centrul de Informare și Suport Comunitar AIDROM din Iași. Asociație care, de altfel, a avut observatori la referendum în majoritatea secțiilor din județ, chiar și în cele mai îndepărtate sate. ”Nu ne plătește, suntem voluntari, am acceptat pentru că e o cauză umanitară. Sper să fie bine, dar lumea e împărțită”, a completat Lucreția Oancea, tot observator.
Deși situată în centrul comunei, la șoseaua principală, secția de votare din Girov nu atrăgea pe nimeni. Rar, câte un om venea cu bicicleta până la magazinul de vizavi și se întorcea. Vânzătoarea crede că acest referendum – util, de altfel, ”pentru clarificarea căsătoriei firești, dintre un bărbat și o femeie” -, nu va reuși să adune suficienți votanți, dintr-un motiv simplu: ”N-au fost informații clare, întrebarea nu este clară. Iar oamenii sunt dezamăgiți, în general, că, de sus, legile se fac tot cum vor ei. Este normal ca un bărbat și o femeie să se căsătorească, așa e lăsat. Dar acum sunt alte timpuri și tinerii noștri nu se mai grăbesc nici să se însoare, fiindcă e greu de muncă, e greu de casă. Acum, tinerii noștri se chinuie să-și strângă bani mai întâi și pleacă să muncească la străini, sau învață ani de zile în speranța că vor găsi un loc de muncă aici, pe măsura studiilor și ajung, în final, tot printre străini. Eu nu cred că oamenii sunt așa de interesați ce face fiecare acasă la el, fiindcă oamenii au alte griji: la sate sunt numai bătrâni, tinerii sunt plecați și ajung la 30 și ceva de ani, după ce au învățat și au muncit pe brânci, să se căsătorească și, chiar dacă aduc o femeie străină în familie, tinerii aleg tot o femeie. Noi suntem crescuți și educați așa cum este tradiția noastră, românească, dar oamenii sunt tot mai dezamăgiți. Nu vedeți că politicienii una spun și alta fac?! Lumea nu mai are încredere”.
* ”Se alege președintele, parcă…”
O familie tocmai intra în școala gimnazială ”Emanuel Ridler”, vizavi de monumentul istoric Hanul Șerbești, din comuna Ștefan cel Mare. ”Am venit să votăm pentru familie, maică, sunt timpuri tare grele, tinerii n-au unde munci”, spune femeia, în timp ce-și aranjează părul alb sub batic.
În cele două secții amenajate în școală, 432 și 431, până la amiază votaseră doar 22 de persoane, din 1.300. Unul din observatorii aceleiași asociații din Iași este sceptic legat de prezență, ”Fiindcă acum n-au mai fost partidele care să le explice oamenilor, nu s-a făcut o dezbatere echilibrată cu argumente pro și contra. Oamenii s-au uitat la televizor și cei care au mers la biserică au mai fost informați despre ce este vorba cu acest referendum”.
Lângă școală, doi localnici stăteau de vorbă lângă magazinul mixt și barul, clar mai atractive decât secția de vot. ”Se alege președintele, parcă, dar nu știu exact, că n-am timp de televizor”, spune femeia.
* ”Oricum votăm, tot rău, c-așa e nația noastră”
Apatie și în secția 430 Cârligi, clasă încălzită de un radiator. A durat un pic până s-a lămurit comisia că sunt 426 de votanți permanenți, din care se prezentaseră 38 în prima parte a zilei. Majoritatea oameni bătrâni, totuși nicio solicitare de urnă mobilă.
”Aici, în sat, dacă arde o casă, n-are cine ajuta, dacă moare cineva, n-are cine-l îngropa. Sunt puțini oameni în sat, sunt bătrâni, dacă sunt 16 copii la vreo 3-4 familii în sat. Toți de-aici și din Soci – la Soci sunt și mai puțini – învață la Ștefan cel Mare. S-au închis de mult școlile și grădinița, că nu sunt copii. Dar e mai bine așa, mie nu-mi convine copilul meu să învețe în aceeași clasă cu alții de a V-a, de-a VII-a și de-a VIII-a. Asta nu e școală, nici profesorul nu poate să predea, nici copiii n-au cum să învețe”, spune, sfătos, un membru al comisiei.
Pe drum trec, totuși, câțiva localnici. Cu sacoșele-n mână, se-ndreaptă spre magazinul din deal: ”Nu merg acuma la vot, poate mâine. Dar ce să votăm, că ei pot să schimbe toată Constituția! Oricum votăm, tot rău, c-așa e nația noastră”, ne spune un bătrân.
La școala din Soci, o femeie tocmai ce-a intrat în secție, cu mâncare pentru cineva din comisie. Clasa e încălzită de soba de teracotă, dar în cabinetul directorului nu era nicio sursă de încălzire pentru pompierul care urma să asigure paza de noapte a secției. Din 271 de alegători, din Soci și Bordea, votaseră 7.
La Unghi, Dragomirești, încordarea era și mai mare: comisia avea de stat două zile în așteptarea celor 94 de localnici cu drept de vot din lista permanentă, în condițiile în care, până la ora 14 a primei zile, votaseră doar 2 alegători. ”Avem și 5 persoane pe lista suplimentară, suntem noi, membrii comisiei, care am votat. Nici urna mobilă n-a fost solicitată, deși majoritatea sătenilor sunt octogenari”, a spus Brîndușa Stoian, președintele secției. N-a fost ușor nici pentru pompierul care urma să asigure paza de noapte, fiindcă sala, amenajată în școala ridicată acum câțiva ani pentru programul after-school, n-are încălzire. Altfel, clădirea arată ca la inaugurare, are inclusiv jucăriile pentru preșcolari și multe alte dotări care așteaptă, nou-nouțe, în imobilul ridicat și dotat cu bani europeni, dar care nu funcționează, probabil din lipsă de bani, crede învățătorul Gheorghe Văideanu.
Mai mulți membri ai comisiilor electorale din satele prin care am trecut și-au exprimat nemulțumirea și față de programul lung din cele două zile, fiindcă ”se întunecă repede și stăm degeaba trei ore, nu mai vine nimeni noaptea să voteze”.
* ”Mi-au explicat doamnele de-acolo: Constituția, da sau nu. Nu știu ce se modifică, ăia mari știu”
După sâmbăta dedicată muncii, duminica a fost mai productivă la urne. Unii au preferat să intre în secții înainte de a merge la biserică, dar nu foarte mulți, nu cât să treacă de 10% din câți erau așteptați.
Dobreni, comună cu 1.335 de alegători în lista permanentă, a avut o singură secție amenajată. La secția 242, votaseră 123 de persoane, dintre care 84 în prima zi, cei mai mulți tineri.
În Gârcina, la școala gimnazială din vecinătatea bisericii, un grup de localnici tocmai ieșea de la vot. În fața bisericii, preotul, care deja terminase slujba, se pregătea pentru o pomenire. Din toți arondații secției 294, cei mai mulți au votat după slujbă: 50 din 1.112. Aceeași situație și la secția 291: votaseră 64 din 1.191 înscriși pe liste.
În satul Cuejdiu, secția de votare 293 s-a animat pe la ora 12.
”Am ieșit de la slujbă și am votat pentru ca familia să rămână cea normală, căsătoria să se facă între bărbat și femeie. Știu despre referendum de la televizor, ne-a spus și părintele că se va scrie în Constituție clar. Noi, cei mai în vârstă, avem datoria să-i educăm pe cei tineri în spiritul normelor creștine, morale pe care le avem de la strămoșii care au murit pentru țărișoara asta”, ne-a spus o femeie, în vârstă de 63 de ani. Din 1.051 înscriși pe lista permanentă, votaseră 95, față de 23, până sâmbătă seara.
Și secția 292 Almaș a prins ”viață” imediat ce s-a terminat slujba de la biserică, unde au fost vreo 50 de credincioși. Din curtea bisericii, mulți au intrat imediat alături, în școală, ca să voteze. ”Am votat căsătoria dintre femeie și bărbat. Dar nu știu de ce nu vin oamenii să voteze! Părintele a spus în biserică exact. Ei cred că-i altceva, dar, din punct de vedere politic, n-are nicio treabă cu referendumul. Avem informații destule, mie aparatul de radio nu-mi lipsește, au vorbit și la televizor!”, ne-a declarat o femeie.
Tot duminică și tot pe la prânz, pensionarii de la Centrul Social Pietricica Piatra Neamț așteptau o prăznuire. O parte votaseră încă de sâmbătă: ”Ieri, când s-a deschis votul, am fost primul. La 79 de ani, mulțumesc lui Dumnezeu, încă mai pot merge! Nu știam ce se votează exact, dar mi-au explicat doamnele de-acolo: Constituția, da sau nu. Nu știu ce se modifică, ăia mari știu”, ne-a spus unul din ei. Alți 15 rezidenți au cerut urna mobilă, pentru că sunt nedeplasabili.
Cristina IORDACHE