Pe rolul Judecătoriei Roman există un dosar, care a avut termen recent, în ziua de 8 octombrie, și care are ca obiect o infracțiune rar întâlnită: sclavia, art. 209 Noul Cod Penal. Părțile sunt Ciobanu Gheorghe și Anghel Vasile – inculpați, și Ministerul Culturii prin Direcția Județeană pentru Cultură Neamț – parte civilă.
Cine se uită pe portal poate înțelege că inculpații țin, cumva, în sclavie Ministerul Culturii, prin instituția din teritoriu. Este doar o greșeală a vreunui grefier inspirat, obiectul dosarului fiind, de fapt, efectuarea de lucrări, fără aviz și fără autorizație, în zona de protecție a unui monument istoric.
Povestea datează din luna mai a anului 2016, când a murit soția preotului Gheorghe Ciobanu. Părintele slujise la o biserică din comuna Oltenești, județul Vaslui, iar după ce i-a murit soția s-a retras în satul natal – Sagna -, unde și-a îngropat soția, cu binecuvântarea colegială a preotului paroh Vasile Anghel, în afara cimitirului, dar în zona de protecție a bisericii ”Sf. Nicolae”. Cu experiența unor scandaluri anterioare pe tema mormintelor preferențiale, primăria comunei a sesizat poliția și, prin urmare, s-a întocmit un dosar penal, care a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman. Considerând că nu este vorba despre o faptă de o gravitate deosebită, procurorul de caz nu i-a trimis pe preoți în judecată, dar a emis o ordonanță, prin care i-a obligat ca, în termen de 6 luni, să readucă terenul la forma inițială și să efectueze o cercetare arheologică acolo unde au făcut mormântul neautorizat. Asta se întâmpla în primăvara lui 2017, moment din care a trecut, de vreo 3 ori, termenul de 6 luni dispus prin ordonanță. În acest timp, preoții au încercat să rezolve problema mergând direct la Ministerul Culturii, după modelul deja consacrat în Neamț, când nu se poate obține un document post-factum pe plan local. N-a funcționat!
Argumentul că în zona respectivă sunt îngropați, dintotdeauna prelații, n-a avut succes. Iar procurorul n-a mai stat la discuții și a dispus trimiterea în judecată a preoților. Direcția pentru Cultură Neamț, în calitatea ei de parte civilă, nu cere decât mutarea osemintelor. O solicitare absolut justificată, în condițiile în care încă mai există foarte mulți oameni care consideră că și poziția mormântului în cimitir e pe bază de ierarhii, ca și cum ordinea învierii e de la altar încolo. Problema de fond este, de fapt, că, prin săparea unor gropi până în temelia bisericilor monument, se pot compromite vestigii, iar ideea de ”zonă de protecție” se reduce la viteza cu care mânuiește groparul lopata.
Revenind la proces, primul termen, de pe 4 octombrie, judecătorul Robert Valerian Apetri s-a abținut de la judecarea cauzei. Prin urmare, dosarul a fost repartizat din nou și a ajuns pe masa lui Cristian Bârjovanu, care s-a abținut și el, pe 8 octombrie. În mod firesc, urmează o nouă repartizare. Și poate, între timp, corectează cineva și obiectul dosarului, deși, la cum merge ”strună” procesul, mai că s-ar potrivi.
Despre biserica din Sagna, Mesagerul de Neamț a publicat un articol aici.
Cristina MIRCEA