”La noi, ți-e frică să te duci la fân, că te rupe ursul. Ne adunăm mai mulți, cu prietenii și merem. Una, că ne ajutăm între noi și merem de la unul la altul, și al doilea că țipăm și facem zarvă, să nu vină dihania. Am prieteni care s-or întâlnit cu ursul în curtea lor. Le scutura mărul. Toată țara asta e de-a-ndoaselea, omul nu mai este important pentru nimeni. Tot felul de asociații apără fiarele, apără munții, pădurile. Numai din vorbe, că nu fac nimic, nici nu știu pe unde sunt pădurile de care vorbesc ei pe la televizor. Pe Șugău încolo, e rezervație, dragă Doamne, te duci la fân și nu poți rupe o beldie să sprijini căpița. Ăștia-s oameni care n-au de lucru, nu pun mâna să facă ceva, numai stau și le vin idei. Măcar de-ar mânca nuci, să le țâie creierul sănătos și să gândească! Băiatul meu lucrează la ciment. Îi dă minim pe economie și face naveta. Bonurile de masă îs băgate tot în salariu. Și-i oprește și impozit. El rămâne cu 800 de lei la lună. Cu ce să se însoare să-și facă familie? Eu am pensie de 600 de lei. Știe cineva din ăștia din guvern cât de greu te poți descurca cu banii ăștia? Și nu mai era alt lucru de rezolvat în țara asta decât homosexualii? Am fost la Toșorog sâmbătă și peste tot ne-am întâlnit cu popi care cărau oameni, cu mașinile, la vot. De ce oare s-au băgat în asta? Să ne ierte bunul Dumnezeu că vorbim, dar banii de i-o luat popii ca să scoată lumea la vot sunt banii noștri, ai oamenilor. Mie asta nu mi-a plăcut, că nu-i din crez făcut referendumul ăsta, că așa simți, e din obligație. Umblă popii din poartă în poartă. Copiii mei nu se duc, dar eu am fost că măcar unul din casă să fie. M-am dus să le închid gura. Dar eu n-am încredere nici în Dragnea, nici în PSD și nici în referendumul lor. Oare ei cred că noi, dacă suntem de la țară, suntem și cei mai proști din România?”.
Sunt cuvintele unei femei, simple, din Bicaz Chei. Om cu frica lui Dumnezeu. Nu încerca să convingă pe nimeni de nimic. Doar a spus ce gândeşte, fără să-i judece nici pe cei care se duc la vot, nici pe cei care nu văd sensul unui referendum fără temă.
Atmosfera din comună era, duminică, ușor ”conspirativă”. Sătenii cu minte ageră căutau soluții să împace și propriile convingeri, și referendumul. Că tot cu satul rămân și cu gura lumii pe cap. Pe unii, campania agresivă, făcută de habotnici – care n-au nicio legătură cu toleranța și cu iubirea față de aproape -, i-a cam dezgustat. Şi-au găsit de lucru pe la neamurile de prin alte părţi, ca să nu fie acasă. Pe urmă or fi spus că au votat acolo, că e voie. Îngrijorarea cea mai mare se vedea, însă, pe feţele preoţilor, care au bătut toată ziua secţiile de votare, să întrebe cum merge treaba. Când auzeau procentele dădeau din cap şi se căinau, de parcă declanşarea sfârşitului lumii ţinea strict de pragul de validare.
* Patriotism de cauciuc
Școala din Oanțu, în curtea căreia este un drum de pietriș, era animată doar de copiii care jucau fotbal pe terenul de sport. În rest, liniște deplină și nimeni pe treptele, flancate de cauciucuri vopsite în culorile naționale.
La capătul scărilor, tronează două bănci, și ele tricolore. Dincolo de inițiativă – drapelul României pus, simplu, într-un suport pe fațada clădirii ar fi fost îndeajuns și decent -, aspectul ansamblului este grotesc și duce în derizoriu unul din cele mai importante simboluri naționale. Școala în sine arată sărăcăcios, apropo de câte lucruri s-ar fi putut face cu banii aruncați pe referendum. Sâmbătă, în prima zi, până după-amiază, nu veniseră decât 10 persoane la vot, prima din cei care și-au exprimat opțiunea pentru familia tradițională fiind o femeie care n-a fost căsătorită niciodată. Duminică a existat ceva mobilizare a sătenilor din Oanțu și Poiana, dar nici pe departe nu s-a ajuns la cifra optimistă, pe care o visau autoritățile. La Secția 364 sunt 1.286 de persoane în listele permanente și, pentru eventualitatea fericită în care ar fi venit la vot și oameni din alte localități, au fost pregătite nu mai puțin de 1.400 de buletine. Doar 266 din ele au fost folosite până la închiderea urnelor și numai 11 oameni au votat pe listele suplimentare.
* Brateș – secție de votare în sala de forță, casele tradiționale – în paragină
La Brateș, școala s-a desființat și a fost înlocuită cu un centru de creație, unde se organizează tabere și se ”creează” inclusiv bicepși și dorsali. Secția de votare 437 a fost amenajată chiar în sala de forță, unde membrii comisiei puteau să lucreze niște grupe de mușchi, în așteptarea oamenilor cu drag de referendum.
Sat mic, cu doar 276 de oameni pe liste, Brateșul nu s-a mișcat mai deloc sâmbătă. Nici măcar călugării de la Mănăstirea Tarcău n-au fost toți la vot. Duminică, însă, au bifat pe lista de prezență 162 de oameni, ridicând procentul peste 58%.
În toată comuna Tarcău, sunt multe case tradiționale în care nu mai locuiește nimeni. Bătrânii au murit, iar copiii lor au plecat să-și trăiască viața în lumea largă. Căsuțele, cu ferestre mici și cu acoperișuri din șindrilă, prin care începe să plouă, și porțile legate cu sârmă, sunt cea mai fidelă și tristă expresie a grijii Statului Român față de familia tradițională și față de ”perpetuarea” ei, așa cum au sunat multe din formulele de susținere a unui referendum preventiv, fără temă concretă.
* Dămuc: veselie şi vânătoare
La Dămuc, fiorul referendumului cuprinsese nu doar primarul, activ tare, într-o permanentă alergătură de la secţie la alta, ci şi oamenii de rând.
Cel puţin la secţia din centrul cultural, din inima comunei, sătenii făceau inventarul prezenţei la vot afară, întrebându-se unii pe alţii ce ştiu de vecini, de rude, dacă au votat sau nu. Se vorbea tare despre credinţă, despre riscul de-a arde în focul iadului, despre ”proştii” care au spus prin sat că nu-i prea interesează referendumul. Am întrebat un bărbat de ce e lumea aşa de pornită. ”Să nu spuneţi ceva, că aştia vă iau la bătaie!”. Primarul însuşi crede că oamenii fac un gest necesar votând, e vorba despre credinţa lor în Hristos.
La Dămucul de Sus, lumea e mai molcomă decât în centru. În secţie se ascultă Antena satelor, la un radio vechi. Şcoala e dezafectată de vreo 2 ani. Nu mai sunt copii, semn că şi pe aici familia tradiţională e în suferinţă. Pe liste sunt 494 de oameni, iar până duminică după-amiază votaseră 190, plus 20 pe lista suplimentară. Pe un bărbat, bolnav de plămâni, l-am dus noi spre secţie, cu maşina. Abia respira, dar a spus că lumea crede că face un păcat dacă nu votează. Iar lui îi este greu şi aşa, nu vrea să mai aibă şi altele de tras.
La Huisurez, secţia e mai mărişoară şi şcoala în care s-a amenajat încă mai are elevi. În liste sunt cu totul 632 de persoane, iar până duminică, la ora 15, votaseră exact jumătate. Cu ajutorul a 15 persoane pe lista suplimentară, inclusiv 6 vânători veniţi din Ialomiţa.
La Taşca şi la Bicaz, atmosfera era calmă. În secţii, aceiaşi observatori din partea Bisericii, la centrul cultural din Taşca – preotul paroh. Lumea nu se înghesuia la niciuna din secţii. Ba chiar pe bănci erau mai mulţi oameni decât la vot. Un bărbat, care ne-a arătat unde este secţia din Dodeni, dar stătea la ţigară cu omul responsabil cu paza, ne-a spus că n-a votat, dar a ”observat fenomenul”. Şi a asistat la discuţiile dintre ”tabere”. După care a conchis: ”Referendumul ăsta a scos ura creştină din om!”.
Cristina MIRCEA
