”Sfântul Procoavă este un sfânt sfinţit de Dumnezeu printre cei dintâi. El acoperă pământul cu un strat de zăpadă; de aceea, fetele i se închină, pentru a le acoperi şi lor capul cu belşugul părului şi pentru a le ajuta să se mărite cât mai curând”.
Numele Procoavă vine din slava veche şi înseamnă ”văl”, iar, sub influenţa bisericii, acesta este identificat cu vălul cu care Maica Domnului îşi acoperea capul.
Printre bătrânele de la țară, exista o credință că, dacă este tăiat părul în această zi, acesta rămâne în legătură cu corpul. Din acest motiv, părul nu trebuie aruncat și nici ars, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii răi, care fac diverse farmece.
În Calendarul popular, prima zi din octombrie aducea în vatra satelor de altădată una dintre sărbătorile de peste an, considerate a fi îndeosebi ale femeilor: ”Procoavele”. Această sărbătoare este una și aceeași cu Acoperământul Maicii Domnului.
Denumirea populară a sărbătorii – Pocroavă, Pocroave, Procoave – vine de la cuvântul ”pocrov”, ce semnifică acoperămintea pământului cu brumă sau cu zăpadă.
La origini, a fost o sărbătoare precreștină, având dată fixă – 1 octombrie. Era dedicată unei entități, duh coordonator al fenomenelor meteo, responsabilă de acoperirea pământului cu brumă. Cele mai adânci rădăcini ale tradiţiilor de Pocroave se pierd în timp, posibil când oamenii observau anual că, în octombrie, noaptea pământul se acoperă cu brumă.
În obiceiurile oamenilor de altădată s-a inserat convenția între acoperirea pământului cu brumă şi acoperirea capului fetelor mari- îmbroboditul la nuntă, adică măritişul.
Fetele mari se rugau lui Pocroavă să le acopere capul cu păr bogat şi frumos, ca să fie plăcute flăcăilor, dar şi să le acopere capul, în sensul măritatului. Părul lung era un însemn al puterii, iar Pocroave se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul mai repede.
* Obiceiuri creștine de Acoperământul Maicii Domnului
Femeile de altădată mergeau dis de dimineață la biserică, stăteau la rugăciune, aprindeau lumânări pentru cei plecați. Prin unele sate, de Procoave credincioșii țineau post, considerând că astfel sunt feriți de boli, de înec sau de supărări.
Unele femei aduceau la biserică plăcinte de post umplute cu mere și dovleci. Le sfințeau, apoi le dădeau de pomană, la biserică și acasă, prin vecini și la rude.
În unele sate, de Procoave, vitele erau stropite cu apă sfințită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.
* Tradiții populare de Procoave
Înainte vreme, pe întâi ale lunii, toată lumea ţinea Procoavele, pentru ca vitele să fie apărate, casa şi recolta ferite de foc, iar oamenii păziţi de înec şi de boli. Femeile posteau pentru sănătatea copiilor, iar fetele se rugau Sfântului Procoavă să aibă părul frumos şi să le aducă mai degrabă cununa de mireasă.
Pentru asta, tinerele participau la diverse jocuri și ritualuri. Mai întâi ajunau, apoi mâncau o jumătate dintr-o turtiţă sărată, făcută în acea zi, iar cealaltă jumătate o puneau sub pernă. Se credea că, procedând astfel, fetele îşi visau prima întâlnire cu ursitul. Prin unele zone, fetele se rugau de Procoave şi Maicii Domnului pentru a le ”înveli” cât mai curând cu vălul imaculat de mireasă.
Se povestește că, în această zi Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului plutind în văzduh cu mâinile întinse, rugându-i-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, iar de atunci oamenii o roagă, la rândul lor, să îi acopere cu mila sa şi să-i păzească de toate relele.
