Aproape 100 de români din țară și din diaspora au donat pentru Alexandru Băiașu, tânărul ars în explozia din Piatra Neamț. Până astăzi, 6 noiembrie, în contul pus la dispoziție de comunitatea românilor din Belgia s-au adunat aproximativ 5.000 de euro. Cornel Radu-Loghin, din Bruxelles, cel care s-a implicat de la început în campania umanitară pentru familia Băiașu, inclusiv spre a-i găsi o familie dispusă să-l găzduiască pe tatăl lui Alexandru, a făcut astăzi primul anunț privind suma strânsă. Într-o postare pe facebook, Cornel Radu-Loghin spune că în contul Rombel au donat, până acum, români stabiliți în Belgia, Germania, Olanda, Italia, Anglia, dar și din țară.
„Alexandru are în continuare nevoie de susținerea noastră, urmează săptămâni lungi de operații și tratamente la spitalul din Charleroi, iar după aceea alte tratamente, acasă, la Piatra Neamț, acolo, unde, în acest moment, apartamentul este distrus”, scrie Cornel Radu-Loghin. Alexandru a trecut cu bine de prima mare intervenție de refacere a țesuturilor, ce a avut loc luni, 5 noiembrie și este programat pentru alte operații, zilele acestea. Tatăl lui este acolo, alături de el și de sâmbătă este găzduit la o familie de români din Charleroi, care locuiește aproape de spital. Merge zilnic să-l vadă pe Alexandru, iar pronosticul medicilor este, în continuare, încrezător. (C.I.)

Mesagerul Bacău Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei primesc până la 500 de lei în decembrie
ZCH Botoșani. Un copil și mama lui, transportați la spital în urma unui accident
NewsEdge Decizie neașteptată a SUA. Bombardierele B-1, retrase din Marea Britanie după incidentul de securitate
BusinessEdge Cifra de afaceri cumulată din Topul Național al Firmelor 2026 se apropie de 300 miliarde de euro. Clasamentul include aproape 13.000 de companii





