21 de profesori de fizică, chimie, matematică, franceză și discipline tehnice din Piatra Neamț și Târgu Neamț au făcut recent o vizită la CERN, instituția europeană dedicată cercetării nucleare. Ineditul, dincolo de destinație, îl reprezintă faptul că, după cum declară unul din participanți, profesorii s-au dus acolo pe banii lor, ca să vadă pe viu cum se lucrează în țări unde rectificarea bugetară nu taie de la Cercetare ca să dea la ajutoare sociale.
Accesul delegației la centrul de la Geneva, unde se află cel mai mare accelerator de particule din lume, folosit, între altele, în cercetările legate de „particula lui Dumnezeu” – bosonul Higgs sau câmpul Higgs – a fost posibil și datorită precedentului.
”Toată experiența de la CERN a fost relatată de profesorii care am făcut parte din delegația de la Geneva celorlalți colegi care nu ne-au însoțit. Activitatea a avut loc chiar înaintea cercurilor pedagogice, iar colegii mei au discutat cu profesorii de pe fiecare disciplină despre noutățile, oportunitățile și evoluția cunoașterii științifice în urma experiențelor de la CERN. Următorii beneficiari ai vizitei sunt elevii pasionați de fizică, de chimie, de informatică, dar nu numai”, a declarat prof. Cristinel Secară, inspector de specialitate la ISJ Neamț.
Dascălii din Neamț au avut la dispoziție o zi întreagă dedicată centrului CERN și au vizitat laboratoarele, fabrica de antimaterie, centrul de informatică unde sunt interpretate datele experimentale, au participat direct la experimente în S’Cool Lab și pe unele le vor prezenta la clasă (camera cu ceață). Profesorii nemțeni s-au întâlnit și cu o fostă absolventă a Colegiului ”Calistrat Hogaș”, care este doctorand și lucrează la CERN pentru descoperirea de noi tipuri de particule.
La final, delegația din Neamț a discutat cu Adrian Buzatu, cercetătorul român care a făcut parte din echipa care a derulat experimentele ce au condus la identificarea bosonului Higgs și care le-a vorbit profesorilor despre ultimele direcții ale cercetării de la CERN. (C.I.)