După vreo două ceasuri, cât a durat joi seară „Operațiunea Gala”, a venit și așteptata întâlnire cu Cenaclul Flacăra, la Cinematograful Dacia. Creația lui Adrian Păunescu merge mai departe, grandoarea moștenirii depășind acele hotare de vârstă în cadrul cărora ne-am aștepta să găsim doar nostalgici, martori de odinioară ai unuia dintre cele mai puternice fenomene românești, dacă nu cel mai puternic, din epoca modernă. Povestea spune că, de fapt, interzicerea cenaclului s-a tras de la prea multă putere și influență, de la amploarea mișcării care influența o țară întreagă nu doar prin muzică și poezie. În vremuri grele pentru pentru mintea, sufletul și viața românului, cultul valorii prinsese a respira, a se… întâmpla mai tare decât preaslăvirea de stat și partid a unuia singur.
Timp de alte două ceasuri, urmate de o cascadă de bisuri (inclusiv cu publicul cântând în picioare) întinse pe vreo 30 de minute, ne-am luat (o)rația veșnic tânără de „Lumină, Luptă, Libertate!” Românismul curat și patriotismul autentic efectiv cuprinseseră întreaga sală. Era un contrast desăvârșit față de atmosfera pseudoevenimentului anterior.
Ne-am bucurat de cântecele sincerei românce Magda Puskas și vocea-i mișcătoare, de veșnic tânărul Cristi Buică și sensibilul aromân Vanghele Gogu. Valentin Moldovan ne-a amintit cu modestie de un cântec care, în realitate, îi aparține, iar baritonul Iordache Basilic a cântat România cu o voce de tunet. N-a ajuns Emeric Imre, dar a venit pietreanul nostru Adi Bezna, care a intrat într-o minunată rezonanță a amintirilor cu Andrei Păunescu. Care Andrei Păunescu, împreună cu Maria Maria și 
Trupa Totuși, a șlefuit întregul spectacol. Apoi, Victor Socaciu, pe lângă povestea unui hotot interzis, ne-a confirmat povestea cu bunicul său, adevăratul erou al „amplasării” opincii româneaști, pe la 1919, în vârful parlamentului dintr-o țară vecină și nemaipomenit de prietenă. Despre Ducu Bertzi și Mircea Baniciu ce să adaugi? Ei cântă cu nimeni alții cu sala, cu publicul de la Piatra Neamț, căci e gata pierdut numărul anilor de când la noi se simt ca acasă.
Așa a fost să se întâmple și să ni se întâmple joi seară, o seară dominată de emoție și energie marca Flacăra. Perfect natural, sala a susținut în final – cu emoție și energie – un anume refren: Pentru vechile hotare/ Pentru România Mare/ Doamne, ocrotește-i pe români! Versurile originale, nu cele adaptate sau maimuțărite, îi aparțin desigur lui Adrian Păunescu, din 1988. (Viorel COSMA)
