Absolvenții de gimnaziu vor susține Evaluarea Națională în datele de 22 iunie, la Limba și Literatura Română și 24 iunie, la Matematică. Rezultatele finale la aceste probe vor fi aflate pe 8 iulie, conform Ordinului de ministru privind organizarea și desfășurarea admiterii la unitățile de învățământ liceale pentru anul școlar 2026 – 2027, publicat în Monitorul Oficial.

Ierarhia județeană, bazată pe rezultatele obținute la Evaluarea Națională urmează a fi publicată în data de 9 iulie. Completarea opțiunilor pentru liceu se va face electronic, în perioada 13 – 20 iulie. Prima repartizare computerizată se va face pe 22 iulie, iar între 23 și 28 iulie se depun dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizați elevii.
Departajrea candidaților care obțin aceeași medie de admitere, se va face pe baza următoarelor criterii, în ordinea următoare:
- media generală de absolvire a claselor V-VIII,
- nota obținută la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale,
- nota obținută la proba de Matematică,
- nota obținută la proba de limbă maternă (acolo unde este cazul).
În situația în care toate mediile sunt egale, candidații aflați pe ultimul loc vor fi declarați admiși la aceeași unitate școlară.
„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională”, precizează ordinul.
(Ordinul integral îl puteți accesa aici).
A.C.

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Rezultatele PISA 2025 declanșează un semnal de alarmă pentru educația din România. Nicuşor Dan: „De educația asigurată astăzi copiilor noștri depinde viitorul”
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




