Ozana Târgu Neamţ a învins Speranţa Răuceşti astăzi, 11 noiembrie, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), şi a urcat pe locul secund în clasamentul Ligii a IV-a, după vicecampioana Bradu Borca. Partida a contat pentru etapa a X-a, ultima din acest an, cele două goluri fiind marcate de Dragoş Patrichi, căpitanul echipei de lângă Cetatea Neamţ. Fotografii:
Timp de mai bine de 30 de minute, prima repriză a avut o pronunţată tentă de echilibru, ambele formaţii manifestând prudenţă. În ultimul sfert de oră însă, s-a produs un forcing al oaspeţilor, care au avut cel puţin 3 situaţii importante de a marca (Botezatu, Întuneric, Brighiu), toate irosite. Una dintre acestea în imaginile următoare:
Şi repriza secundă a început în aceeaşi notă de echilibru, dar, treptat-treptat, gazdele au devenit din ce în ce mai curajoase în a ataca poarta adversă. Apreutesei şi Patrichi au avut un rol important în a „dezmorţi” prestaţia ofensivă a jucătorilor Ozanei Târgu Neamţ. Tenacitatea gazdelor nu a rămas nerăsplătită: căpitanul Dragoş Patrichi a adus victoria în numai două minute (69 şi 71), profitând de erori defensive ale oaspeţilor. În celelalte două partide s-au înregistrat rezultatele: Bradu Borca-Moldova Cordun 11-1 (4-0) şi Energia Pângăraţi-Victoria Horia 1-2 (1-1).
CLASAMENT
| 1 | BRADU BORCA | 10 | 8 | 1 | 1 | 54-19 | 25 |
| 2 | Ozana Târgu Neamţ | 10 | 7 | 1 | 2 | 29-14 | 22 |
| 3 | Speranţa Răuceşti | 10 | 7 | 0 | 3 | 34-17 | 21 |
| 4 | Victoria Horia | 10 | 4 | 2 | 4 | 20-23 | 14 |
| 5 | Moldova Cordun | 10 | 2 | 0 | 8 | 22-40 | 6 |
| 6 | Energia Pângăraţi | 10 | 0 | 0 | 10 | 6-52 | 0 |
(M. CONSTANTINESCU)

Mesagerul Bacău Peste 100 de medici din țară și străinătate vin la Bacău pentru „Zilele Chirurgiei Pediatrice Băcăuane”
ZCH Femeie din Târgu Neamț dată dispărută
NewsEdge HER SPACE FESTIVAL ROMANIA 2026 are loc pe 10 și 11 octombrie. Ediția din acest an pune în discuție sănătatea și longevitatea femeilor
BusinessEdge Dosarul cu șină revine din cauza hackerilor. MyEterra rămâne offline la trei luni de la atacul cibernetic, iar extrasele se iau doar de la ghișeu







































